Franța a învins Anglia, scor 3-2, într-un meci amical! Gazdele, aproape o repriză în inferioritate

Franța a învins Anglia, scor 3-2, într-un meci amical! Gazdele, aproape o repriză în inferioritate
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de fotbal a Franței a învins, marți seara, cu scorul de 3-2, reprezentativa similară a Angliei, într-un meci de pregătire disputat pe Stade de France.

Harry Kane a deschis scorul în minutul 9, dar gazdele au egalat, în minutul 22, prin Samuel Umtiti, iar până la pauză francezii au preluat conducerea pe tabela de marcaj, după golul înscris de Djibril Sidibe, în minutul 43.

La două minute de la startul reprizei a doua, Raphael Varane a primit direct cartonașul roșu, în urma unui fault comis asupra lui Dele Alli, în careu, iar Kane a transformat de la 11 metri și a dus scorul la 2-2. În ciuda inferiorității numerice, jocul francezilor nu a avut de suferit, iar Ousmane Dembele a marcat golul victoriei, în minutul 78, după o fază pornită de la Paul Pogba și la care a mai participat Kylian Mbappe, care a pasat decisiv.

  • Franța: Lloris – Sidibe (Jallet 90′), Varane, Umtiti, Mendy (L. Digne 21′) – Dembele, Kante, Pogba, Lemar – Giroud (Koscielny 52′), Mbappe. Selecționer: Didier Deschamps.
  • Anglia: Heaton (Butland 46′) – Jones (Cresswell 82′), Stones, Cahill – Trippier (Lallana 76′), Dier, Oxlade-Chamberlain, Bertrand (Walker 46′) – Sterling, Kane, Alli. Selecționer: Gareth Southgate.

Alte rezultate înregistrate marți în meciurile amicale:

Australia – Brazilia 0-4 (D. Souza 1′, 90+3′, T. Silva 62′, Taison 75′)

Singapore – Argentina (Fazio 25′, J. Correa 31′, A. Gomez 60′, Paredes 74′, Alario 90′, Di Maria 90+3′)

Indonesia – Puerto Rico 0-0

Africa de Sud – Zambia 1-2 (Manyama 23’/Mwila 72′, Mundila 79′)

Norvegia – Suedia 1-1 (Elyounoussi 44’/Armenteros 81′)

Camerun – Columbia 0-4 (James R. 16′, Mina 30′, 52′, Izquierdo 85′)

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…