Englezii, la un pas de o nouă tragedie! Ce s-a întâmplat cu patronul lui Liverpool

Englezii, la un pas de o nouă tragedie! Ce s-a întâmplat cu patronul lui Liverpool

Patronul lui Leicester a murit după un tragic accident aviatic, iar unul dintre oamenii cu banii de la Liverpool putea să aibă aceeași soartă.

Mike Gordon și încă trei membri ai echipajului au ieșit de pe pistă la aterizarea pe aeroportul din Liverpool, conform presei din Anglia. Aceștia veneau din Massachusetts.

Aeroportul a fost închis

Incidentul a avut loc în această dimineață, la ora 06:00 (ora Angliei), iar aeroportul a fost imediat închis, zborurile fiind întârziate, anulate sau redirecționate în apropiere, la Manchester.

Pot confirma că în jurul orei 06:00 un avion privat cu patru persoane la bord a aterizat cu bine, dar a ieşit de pe pistă şi a ajuns pe iarbă. A derapat de pe pistă din motive necunoscute. Nu sunt răniţi, dar din cazua locului unde a ajuns am fost nevoiți să închidem pista. Pasagerii sunt rugaţi să verifice programul zborurilor lor înainte de călătorie”, a spus purtătorul de cuvânt al aeroportului John Lennon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]