După Germania, și Anglia ia în calcul posibilitatea de a boicota FIFA. Bernstein: „Membrii forului european să se retragă de la următorul Campionat Mondial în cazul în care nu vor avea loc schimbări majore”

Redactor:
Emanuel Ivan
După Germania, și Anglia ia în calcul posibilitatea de a boicota FIFA. Bernstein:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Personalități importante din federațiile de fotbal ale Angliei și Germaniei au adus în discuție posibilitatea de a încheiat legăturile cu FIFA.

  • Fostul președinte al Federației Engleze de Fotbal a încurajat actuala conducere să boicoteze FIFA prin absența de la următorul Campionat Mondial.

David Bernstein (71 de ani), fost președinte al Federației Engleze de Fotbal, consideră că a venit vremea să fie luate măsuri drastice împotriva FIFA. Acesta crede că un Campionat Mondial fără marile echipe nu ar mai avea valoare, și că un boicot asupra forului internațional ar fi susținut chiar și de publicul englez.

„De una singură, Anglia nu poate influența un turneu precum Campionatul Mondial”, a declarat Bernstein pentru BBC. „Dacă am încerca așa ceva, am fi de râsul lumii. În schimb cred că Anglia, prin UEFA, are puterea de a influența FIFA. Pentru aceasta, ar fi necesar ca membrii forului european să se retragă de la următorul Campionat Mondial în cazul în care nu vor avea loc schimbări majore – inclusiv asigurarea că actualul președinte FIFA, Sepp Blatter nu va candida pentru al 5-lea mandat – în forul internațional.”

„Dacă în prezent m-aș fi aflat la conducerea Federației Engleze, aș fi făcut tot posibilul pentru a încuraja restul națiunilor din UEFA – și cred că sunt câteva care ar susține mutarea și altele care nu – să se implice în această mișcare. La un moment dat trebuie să lași vorbele și să acționezi”, a mai îndemnat Bernstein.

  • David Bernstein a fost președintele Federației Engleze de Fotbal în perioada ianuarie 2011 – iulie 2013. Conform spuselor sale, a părăsit conducerea fotbalului britanic din cauza problemelor din conducerea FIFA.

„FIFA este un fel de organizație totalitară. Îmi amintește puțin de vechiul imperiu Sovietic. Oamenii nu vorbesc, iar dacă o fac sunt reduși la tăcere. Alegerea Qatarului (n.r. ca stat gazdă al Mondialului din 2022) a fost una dintre cele mai absurde decizii din istoria sportului. La fel de bine ai fi putut alege Islanda în sezonul de iarnă. A fost o decizie precum cele care se iau în basmul Alice în Țara Minunilor”, a concluzionat englezul în vârstă de 71 de ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…