Diego Costa a ales Spania și a declanșat un „război” în țara natală. Brazilienii vor să-i retragă cetățenia

Directorul juridic al Federației Braziliene de Fotbal, Carlos Eugenio, a declarat că președintele forului i-a cerut să deschidă o procedură pentru a i se retrage cetățenia braziliană atacantului echipei Atletico Madrid Diego Costa, care a decis să joace pentru naționala Spaniei, informează l'Equipe.
Diego Costa a ales Spania și a declanșat un "război" în țara natală. Brazilienii vor să-i retragă cetățenia

Directorul juridic al Federației Braziliene de Fotbal, Carlos Eugenio, a declarat că președintele forului i-a cerut să deschidă o procedură pentru a i se retrage cetățenia braziliană atacantului echipei Atletico Madrid Diego Costa, care a decis să joace pentru naționala Spaniei, informează l’Equipe.

„Este evident că această alegere are un substrat financiar. Președintele federației m-a însărcinat să deschid o procedură pentru a i se retrage cetățenia braziliană„, a declarat Carlos Eugenio, la TV Globo.

Fotbalistul brazilian al echipei Atletico Madrid, Diego Costa, și-a anunțat, în scris, decizia de a juca pentru naționala Spaniei, refuzând astfel să evolueze pentru reprezentativa Braziliei. Costa a semnat un act la notar în care își exprimă dorința de a juca pentru naționala Spaniei, acesta urmând să fie transmis la FIFA. Diego Costa, în vârstă de 25 de ani, aflat în Spania din 2007, are două convocări la naționala Braziliei pentru meciuri amicale.

Golgheterul campionatului spaniol, cu 11 reușite în 10 etape, a declarat că speră să-i fie înțeleasă alegerea și că își dorește să se stabilească în țara sa natală după ce își va încheia cariera sportivă.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]