Dezastru în fotbalul scoțian! **Una dintre cele mai iubite echipe e aproape de faliment!

Dezastru în fotbalul scoțian! **Una dintre cele mai iubite echipe e aproape de faliment!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce unul dintre cele mai importante cluburi scoțiene, Glasgow Rangers, a fost retrogradat în liga a patra din cauza datoriilor acumulate către Fisc, o altă echipă de tradiție e aproape de faliment! Este vorba despre Heart of Midlothian, locul 9 după 12 etape în prima ligă scoțiană. Însă ceea ce surprinde este suma pentru care Hearts ar putea da faliment. Fiscul scoțian cere dizolvarea clubului pentru o datorie de doar 563.000 de euro, de o sută de ori mai mică decât cea pentru care Rangers a fost retrogradată trei ligi.

Le-au cerut salvarea suporterilor
 
Clubul din Edinburgh este unul dintre cele mai vechi din fotbalul scoțian, fiind înființat în 1873. Are patru titluri de campioană, ultimul în 1960, iar cea mai mare performanță din ultimul deceniu este câștigarea Cupei Scoției în sezonul trecut. Însă în ultimii ani a avut mari probleme financiare, fiind „vânat” de Fisc pentru datorii. Pe lângă suma de 563.000 de euro, conducătorii lui Hearts mai trebuie să plătească cel puțin 2 milioane de euro către Fisc, plată suspendată în acest moment după ce clubul a contestat această amendă în instanța civilă.”Avem nevoie de acești bani. Facem un apel către suporteri și îi rugăm să ne ajute. Fără donații din partea lor, nu credem că putem să supraviețuim până la finalul acestei luni. E foarte posibil ca meciul cu St Mirren din campionat, de pe 17 noiembrie, să fie ultimul din istorie pentru echipa noastră. Nu este un bluff, nu este o glumă, ci cruda realitate”, se arată într-un comunicat remis în această după-amiază de conducerea celor de la Hearts.
 
Penalizați cu 17 puncte
 
Chiar dacă va supraviețui din punct de vedere financiar, Hearts va avea mari probleme din punct de vedere sportiv. Conform noilor reglementări ale ligii scoțiene, orice echipă care va intra în faliment, cum e cazul lui Hearts, va primi o penalizare de 17 puncte. Ceea ce înseamnă că din acest moment, Hearts va coborî pe ultima poziție a clasamentului, cu -4 puncte, 11 mai puțin decât ultima clasată, Dundee FC. În acest moment, Hearts este condusă de Roman Romanov, fiul proprietarului Vladimir Romanov, un bancher lituanian în vârstă de 65 de ani, care deține 82%. Însă nici măcar rusul nu a reușit să salveze clubul afundat în datorii, deși o mare parte din cele 37 de milioane datorate în 2007 au fost plătite. Totuși, de-a lungul ultimilor trei ani, jucătorii au acuzat faptul că nu au primit salariile la timp, iar cei mai valoroși au fost vânduți pentru a echilibra situația financiară a clubului.
 
Palmaresul celor de la Hearts
 
4 titluri de campioană a Scoției (1895, 1897, 1958, 1960)
8 Cupe ale Scoției (1891, 1896, 1901, 1906, 1956, 1998, 2006, 2012)
4 Cupe ale Ligii Scoției (1954, 1958, 1959, 1962)
Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…