Decesele subite ale fotbaliștilor

De-a lungul timpului, s-au înregistrat mai multe decese, majoritatea inexplicabile, ale unor fotbaliști care se aflat în timpul practicării meseriei pentru care erau plătiți. Adică, fie erau la antrenamente, fie erau pe terenul de joc. Iar exemplele sunt foarte numeroase, câteva care ne vin în minte, și o spunem la întâmplare, fiind spaniolul Puerta (FC Sevilla), camerunezul Marc-Vivien Foe (Manchester City) sau ungurul Miklos Feher (Benfica Lisabona).

Evident, au fost și în România destule asemenea evenimente nefericite, iar cele mai cunoscute fiind Constantin Tabarcea (Petrolul Ploiești), Ștefan Vrăbioru (Astra Ploiești), Cătălin Hâldan (Dinamo București), Mișa Klein (Bayer Uerdingen, Germania). Bineînțeles, infarctul intervine dintr-un defect genetic sau extrem de greu de detecat cu aparatura de ultimă generație, dar combinat și cu o altă afecțiune, de obicei banală, gripa fiind cea mai frecventă. Și poate că nici așa nu s-ar fi ajuns la deces, dacă oamenii în cauză nu ar fi fost fotbaliști. Studiul efectuat în Spania vine să demonstreză că inima unui fotbalist arată diferit de una a oricărui alt sportiv.. Adică, mai pe scurt, există inimă de fotbalist și alte inimi.

Analiză extrem de serioasă
Studiul efectuat în Spania de către laboratorul Genetest a ajuns la o concluzie clară, iar pe document și-au pus semnătura cele mai mari somități din cardiologie și medicină sportivă din țara iberică. Iată cum sună declarația zișilor specialiști: "Cauza cea mai frecventă a morții subite în fotbal este miocardiopatia hipertrofică, iar aceasta se produce din cauza îngroșării pereților inimii. Este vorba despre o afecțiune genetică și, ca o consecință a efortului fizic intens, poate produce aritmii ventriculare fatale", se arată în comunicatul emis de laboratorul citat mai sus. "În plus, coincidența cu alte maladii, chiar și cu o bronșită asimptopmatică, poate duce la același dramatic rezultat", mai precizează medicii.

Teste peste teste
Printre voluntari s-au numărat și circa 30 de jucători profesioniști de la Cadiz și Xerez, iar testele au constat în prelevarea de probe de sânge complete și de urină, electrocardiogramă, rezonanță magnetică, teste genetice, dar și analize antidoping. După compararea rezultatelor, s-a tras concluzia, pusă la dispoziția presei, că "fotbalul este un sport foarte dinamic care, odată cu trecerea timpului, provoacă mărirea masei musculare a miocardului. Aceste modificări ale dimensiunii sunt similare celor remarcate la bolnavii suferind de miocardiopatie hipertrofică în fază incipientă. În fazele primare ale dezvoltării aceste boli cronice este aproape de nedetectat, doar o radiografie făcută de un expert și focalizată exact pe zona incriminată poate determina detectarea bolii și pensionarea fotbalistului. Altfel, este posibil ca aceste decese să devină chiar ceva obișnuit în anii care vin. Asta nu înseamnă că trebuie neapărat să se ajungă la moarte, o resuscitare efectuată rapid și de către oameni competenți putând salva viața fotbalistului în 50% din cazuri", se mai spune.

Șansa lui Kanu
Un exemplu fericit este Nwanko Kanu, fotbalistul nigerian transferat de Inter de la Ajax, care a fost diagnosticat de medicii italieni ca suferind de boala incriminată mai sus. "Rușine, Ajax!", titrau ziarele din Peninsulă, dar olandezii s-au apărat trimițând în Italia fișa medicală a jucătorului căruia, într-adevăr, i se făcuseră și la Amsterdam aceleași teste. Dar, după cum spuneam și mai spus, aceată afecțiune este greu de văzut. Oricum, după efectuarea unei operații chirurgicale, Kanu a revenit pe teren și și-a putut continua cariera profesionistă fără niciun fel de alte complicații ulterioare. Din păcate, atâtea alte zeci de fotbaliști nu au avut șansa africanului. Printre care, după cum spuneam în deschiderea articolului, s-au numărat și destui fotbaliști români, unii dintre ei chiar internaționali de prestigiu. Cine poate uita dăruirea lui Hâldan sau centrările-banană, de pe partea stângă, efectuate atât de precis de Mișa Klein?