Acasa » Fotbal Extern » International » EXCLUSIV Italianul care e lider în Superliga explică de ce nu mai ajunge „Squadra Azzurra” la Mondiale: „Fotbalul nu mai este pe primul loc”

EXCLUSIV Italianul care e lider în Superliga explică de ce nu mai ajunge „Squadra Azzurra” la Mondiale: „Fotbalul nu mai este pe primul loc”

Vlad Măcicășan
Italianul care e lider în Superliga explică de ce nu mai ajunge „Squadra Azzurra” la Mondiale: „Fotbalul nu mai este pe primul loc”
Foto: Profimedia Images (04.04.2026)

Cum a ajuns naționala Italiei să rateze prezența la a treia Cupă Mondială consecutivă? ProSport a stat de vorbă cu italianul care conduce în Superliga României pentru a afla motivele pentru care țara cu patru Cupe Mondiale în palmares nu se mai poate califica la un turneu final.

Antrenorul celor de la U Cluj, Cristiano Bergodi, spune că eșecul din Bosnia a înmărmurit întreaga țară.

„M-a șocat. Italienii au intrat fricoși”

Cristiano Bergodi a fost șocat, ca orice italian, să vadă cum „Squadra Azzurra” este eliminată de Bosnia Herțegovina, în barajul pentru Cupa Mondială. Pare ireal, dar sunt deja 12 ani de când Italia n-a mai fost prezentă la un Mondial.

„Da, sigur că m-a șocat rezultatul. După începutul meciului, după ce a dat gol Kean, credeam că putea fi mai ușor. Și eu zic că 11 contra 11, fără acel cartonaș roșu la Bastoni, probabil că echipa putea merge la Mondial. Eu cred că putea câștiga, dar rezultatul e acesta. E normal că a fost un rezultat șocant pentru toată lumea, pentru toată țara, în Italia, pentru că am trăit un moment incredibil de dificil toți suporterii acestei țări.

Și sunt deja trei turnee, adică trei Mondiale la care nu mergem. Au și trecut mai mulți antrenori, pentru că a fost înainte și Spalletti în această campanie de calificare, apoi Gattuso. E clar că nu sunt semne bune când se schimbă un antrenor pe parcursul unei campanii de calificarea și asta s-a văzut, pentru că echipa Italiei a intrat fricoasă. Adică, jucătorii au avut frică, din punct de vedere mental, nu erau așa de bine pregătiți.

Dacă face cineva comparația, cred că Italia are valoare mai mare, dar pe teren s-a văzut o echipă, Bosnia, care a pornit cu a doua șansă, a avut dăruire, determinare, însă cine a plecat cu prima șansă nu a făcut față. Italienii au intrat fricoși”, este concluzia antrenorului de la Universitatea Cluj, lider în Superliga României.

„La echipele de juniori sunt o grămadă de străini”

Unul dintre motivele decăderii naționalei Italiei pe care l-a identificat Bergodi îl reprezintă infuzia de jucători străini, nu doar în Serie A, dar și la academiile de juniori. Puști din toată lumea iau locul italienilor.

„Lipsesc jucătorii, normal, importanți, de un anumit nivel, din 2006, de când a câștigat Campionatul Mondial. Președintele și Federația au dorit să facă anumite reforme, au gândit să facă un proiect acolo, dar nu s-a făcut. S-a mers pe această Cupă Mondială din 2006 și nu s-a făcut nimic.

Motivele sunt multe. Unul foarte simplu este că la echipele de juniori sunt o grămadă de străini. Acum e o lume globalizată și e urât să vorbești că cineva e străin într-o țară sau alta, dar, când ai o echipă Primavera, care e a doua echipă a unei formații din Serie A, care are o grămadă de jucători din altă țară, e greu”, spune Cristiano Bergodi.

„Como are doar străini în primul 11”

Jucătorii italieni își fac cu greu loc și la echipele importante din Serie A. Bergodi oferă exemplul lui Como sau pe cel al lui Inter:

„Noi, când eram în anii ’90, când am jucat eu fotbal, eram la Lazio, aveam o națională foarte bună. Pe Olimpico, când a fost imnul «Notti Magiche» și Italia a ajuns în semifinală cu Argentina. Era vremea când fiecare echipă din Serie A avea doar doi străini. După, trei, iar acum Como are doar străini în primul 11. Sunt unul sau maxim doi italieni.

E foarte greu, e foarte greu și lipsesc jucătorii de un anumit nivel, cum erau Totti, cum era Del Piero, cum erau alți jucători importanți, Nesta, Maldini. Mulți sunt străini, mai ales atacanți. În echipele de top din Italia e foarte greu pentru italieni să își facă loc. Inter e un alt exemplu cu mulți străini. Astfel, devine foarte greu pentru Italia să iasă din acest impas, din aceste probleme foarte grave, zic eu. Următorii ani vor fi foarte grei dacă nu va fi reformat acest sistem de la juniori”, a mai spus Cristiano Bergodi, pentru ProSport.

„Suntem o țară bătrână, iar tinerii au alte preocupări”

Un alt motiv îl reprezintă îmbătrânirea populației. În Italia se nasc tot mai puțini copii. În plus, și țara care a dat fotbalului atâtea nume uriașe se lovește de un fenomen global. Noile generații preferă alte distracții și copiii și tinerii nu mai sunt atât de înnebuniți după fotbal.

„Există un indice în Italia, de exemplu, pentru copii, sporul de natalitate. Italia e țara din Europa cu unul dintre cele mai mici indici de natalitate, nu vine nimic din urmă. Suntem o țară bătrână. Nu e vorba că nu mai vor copiii să joace, dar e și o generație diferită, tinerii din anii 2000 în sus, care au acum 18-19-20 de ani, au alte preocupări. Văd asta și la băieții mei.

Fotbalul nu este pe primul loc și acesta e motivul pentru care nu mai există arie de selecție”, a povestit Cristiano Bergodi, pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro