Am încercat să readucem în memoria publicului românesc jucători și echipe care au existat în perioada interbelică, fie și pentru simplul fapt că sportul-rege de astăzi ar fi fost de neconceput fără ei. Sau nu ar fi existat deloc. Există, din păcate, mulți care spun că aceea era o perioadă romantică, mult amatorism, ba chiar că fotbaliștii aceia nu erau chiar atât de grozavi pe cât se spune. Chipurile, dacă i-ai fi adus în timpurile noastre nu s-ar fi descurcat la viteza jocului de azi, nu ar fi rezistat fizic etc. Este perfect adevărat, dar să nu uităm că ei, la rândul lor, jucau pe niște gazoane care erau foste maidane cu smocuri de iarbă și pe care se găseau de toate, de la cioburi la piulițe, alții pe zgură, ba chiar și pe bitum. În plus, mingea avea o circumferință mai mare decât cea din zilele noastre, iar dacă ploua, devenea o adevărată damigeană. Mai mult, era cu cameră, se lega cu șiret, nici măcar nu era perfect rotundă. Sincer, oare Dobrin sau Hagi ar fi făcut mai multe parale decât, la vremea lor, Baratky sau Bodola? Pe urmă, mai e o categorie de cititori care neagă valoarea fotbalului românesc interbelic, ironizând chiar prezențele noastre la Cupele Mondiale interbelice.
Nu-i nicio problemă, nici Austria, cea mare putere fotbalistică a fotbalului dintre cele două războaie mondiale nu a câștigat mai nimic în acea perioadă, dar să spunem numai că de la ultima noastră prezență la CM, Franța 1938, a trebuit să treacă niște zeci de ani bune până la următoarea prezență la un turneu final, cel din 1970. Una peste alta, să spunem că primul mare jucător român, recunoscut de presa europeană, a fost Mihai Tänzer, un șvab din Timișoara al cărui nume în limba germană modernă înseamnă „Dansatorul”. Nimic mai adevărat, fentele „șarpelui” fâcând deliciul publicului din întreaga perioadă cuprinsă între cele două conflagrații care au distrus o parte a umanității.
Un palmares de excepție
„Mișu”, așa cum îl alintau coechipierii, a debutat la Chinezul încă de la vârsta de 16 ani și a făcut-o într-un moment în care lotul bănățenilor număra aproximativ 90 de membri. Ciudățenia se datora războiului mondial, deoarece toți lucrătorii căilor ferate fuseseră scutiți de front, dar consemnați la serviciu, transportul feroviar fiind esențial pentru transportul de trupe și muniții în interiorul Imperiului Austro-Ungar. Bineînțeles, toți fotbaliștii bănățeni mai acătării se transferă la Căile Ferate ale Ungariei de Sud pentru a-și continua cariera sportivă. Trebuie spus că fotbalul era încă amator, dar se pare că jucătorii erau răsplătiți și financiar prin diferite căi mai mult sau mai puțin obscure. Revenind la Tänzer, să spunem că el a fost repede remarcat de presa vremii, fiind considerat primul fotbalist total din istoria fotbalului nostru. Câștigă cu Chinezul șase campionate consecutive, participă cu România la Olimpiada de vară de la Paris din 1924 și, după introducerea oficială a profesionismului în Ungaria, se transferă la Ferencvaros Budapesta, una dintre cele mai puternice echipe de club din țara vecină. Nu mai trebuie vorbit de valoarea fotbalului maghiar din acea vreme, am făcut-o cu alte ocazii, cert este că Mihai Tänzer devine Mihály Táncos după primirea cetățeniei ungare și, sub acest nume evoluează și pentru naționala „gulașului”. Titular în echipa budapestană, câștigă trei campionate, două cupe și o dată Mitropa Cup, în anul 1937, Cupa Campionilor Europeni în varianta interbelică.
Scurt popas acasă
În 1938, Ripensia se înscria în Mitropa Cup, iar sorții o trimit pe „Ripi” să joace contra lui Ferencvaros, deținătoarea trofeului. Federația, considerând că stadionul din Timișoara nu corespunde pretențiilor, cere timișorenilor să joace la București, pe arena Venus. În momentul prezentării formațiilor, crainicul a citit numele maghiarizat al lui Mihai, Mihály Táncos, dar nimeni nu a reacționat. În momentul în care s-a auzit în megafoane că „este vorba de ‘bătrânul’ Tänzer”, 30.000 de oameni care umpluseră până la refuz arena Venusului se ridică în picioare și-l aplaudă minute în șir pe cel care încântase publicul românesc la începutul anilor ’20. Extrem de emoționat face, la îndemnul coechipierilor unguri, un tur de stadion pentru a mulțumi tribunei bucureștene. Pe teren, însă, și-a făcut datoria, marcând chiar golul victoriei maghiare din minutul 87 (5-4, scor final).
Revenirea la Timișoara
În 1939, Mihály Táncos redevine Mihai Tänzer, se întoarce în orașul copilăriei sale, Timișoara, unde mai joacă un an, după care se lasă de fotbal și devine antrenorul Ripensiei. Nu și-a pierdut niciodată cetățenia română, așa că nu a fost nicio problemă atunci când a decis să se repatrieze. Nu se știu multe despre restul vieții sale, poate ne ajută cititorii, cert este că a decedat la Cluj, în 1993. Bineînțeles, nimeni din presa sportivă comunistă sau post decembristă nu s-a gândit să facă un material cu primul mare fotbalist român pe vremea când încă trăia.
Articol scris de Octavian Metoni
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER