Acasa » Fotbal Extern » International » Cine este „Real Madrid al estului” și culisele transferului bombă făcut aproape de granița cu România: „Două milioane și jumătate de euro, plus bonusuri. A luat bani și la semnătură!”. Comparația cu FCSB. EXCLUSIV

Cine este „Real Madrid al estului” și culisele transferului bombă făcut aproape de granița cu România: „Două milioane și jumătate de euro, plus bonusuri. A luat bani și la semnătură!”. Comparația cu FCSB. EXCLUSIV

Cine este „Real Madrid al estului” și culisele transferului bombă făcut aproape de granița cu România: „Două milioane și jumătate de euro, plus bonusuri. A luat bani și la semnătură!”. Comparația cu FCSB. EXCLUSIV
Fotomontaj ProSport

Transferul lui Marko Arnautovic a făcut senzație în Serbia, iar ProSport a aflat culisele unei mutări care arată diferența mare dintre Steaua Roșie Belgrad și cluburile aflate în Superliga.

Impresarul Florin Iacob, un apropiat al celor de la Zvezda, ne-a mărturisit că Steaua Roșie mai pregătește două transferuri spectaculoase, în tentativa de a intra din nou în noul format din Liga Campionilor.

Culisele transferului bombă făcut aproape de România: „Două milioane și jumătate de euro, plus bonusuri!”

În timp ce FCSB tremură serios pentru a ajunge în turul al treilea preliminar din Liga Campionilor, Steaua Roșie Belgrad pare pregătită pentru un nou sezon remarcabil în Europa.

În această vară, campioana Serbiei a uimit Europa prin transferul unui jucător de top, așa cum este Marko Arnautovic.

Florin Iacob merge des la meciurile celor de la Zvezda și a aflat cum au reușit sârbii să pună mâna pe austriacul adus tocmai de la Inter, alături de care a câștigat Liga Campionilor și Serie A.

Ajuns la 36 de ani, fostul adversar al naționalei României din această vară va câștiga la Belgrad o avere pentru fotbalul din Serbia, fiind prezentat de cei de la Steaua Roșie ca un veritabil star.

Este o lovitură de imagine pentru Steaua Roșie, dar nu este vorba doar de asta. Marko Arnautovic este de mic fanul celor de la Zvezda, pasiune luată de la tatăl lui. La conferința de presă a plâns atunci când a vorbit despre Mihajlovic. Sinisa îi era ca un tată, ca un frate. Cu oricine a jucat și pe unde a fost în carieră, el a pomenit de Steaua Roșie. A venit cu un avion privat la Belgrad, iar soția lui a fost și ea foarte bucuroasă pentru acest transfer. Am înțeles că va lua două milioane și jumătate de euro, plus bonusuri. Probabil, sunt bani și la semnătură”, ne-a mărturisit Florin Iacob.

Totuși, Marko Arnautovic n-a fost prima variantă pentru Steaua Roșie, care se orientase și spre un fost jucător al lui Ajax Amsterdam.

Inițial, ei au vrut să-l ia pe Tadic, doar că Dusan n-a vrut acum să vină”, a completat timișoreanul.

  • 18 meciuri a bifat Marko Arnautovic în sezonul precedent din Serie A. Noul jucător al celor de la Zvezda a marcat patru goluri pentru Inter
  • 3 goluri a reușit atacantul în Liga Campionilor în ultimele două sezoane petrecute la Inter
  • 2018 este anul în care Marko Arnautovic a fost considerat cel mai bun jucător austriac

Transferul lui Marko Arnautovic este considerat cel mai tare din istoria fotbalului sârb Profimedia, 26.07

Steaua Roșie Belgrad este deja „Real Madrid al estului”: „Un salariu de 500.000 de euro este unul normal!”

Florin Iacob este convins că Steaua Roșie este deja un soi de „Real Madrid al estului”, în condițiile în care își permite să aducă jucători de top și oferă salarii mari pentru această zonă a Europei.

Un salariu de jumătate de milion de euro este unul mediu pentru formația care a spulberat-o anul trecut pe Stuttgart în Liga Campionilor, nemții fiind învinși la Belgrad cu un categoric 5-1.

Se poate spune că Steaua Roșie este deja un soi de Real Madrid al estului. Mai vor să ia doi jucători importanți pentru mijlocul terenului, au bani mulți. Un salariu de 500.000 de euro pe an este unul normal pentru ei. Jucători precum Ivanic și Katai câștigă însă mult mai mult, deci nivelul este unul mai ridicat față de FCSB, de exemplu”, este sigur Iacob.

 

„Vă dați seama că îmi doresc foarte mult să intre în Liga Campionilor și au șanse mari să reușească asta. Anul trecut, ei au scos-o pe Bodo/Glimt în play-off, care ați văzut că s-a dovedit a fi prea puternică pentru noi”, a completat Iacob, cu gândul și la dubla dintre Sepsi și formația din Norvegia.

Marko Arnautovic a fost „luat pe sus” de fani și a avut parte de o primire de senzație în momentul în care a sosit pe aeroportul din Belgrad. Austriacul a îmbrăcat imediat tricoul primit din partea ultrașilor lui Steaua Roșie