Ce sumă uriașă de bani a pierdut Liverpool din cauza starului Xherdan Shaqiri!

Ce sumă uriașă de bani a pierdut Liverpool din cauza starului Xherdan Shaqiri!
  • Publicat:

Liverpool s-a bazat pe cele 5 milioane de euro din bonusurile de performanță în momentul în care l-a vândut pe internaționalul elvețian Xherdan Shaqiri, la Lyon, pentru doar 6 milioane de euro, dar a pierdut banii după ce fostul mijlocaș de pe Anfield s-a transferat la Chicago Fire, în MLS.

Starul elvețian a pus astfel capăt unei perioade de coșmar în care a evoluat în doar 16 meciuri pe parcursul a șase luni de zile.

Jurgen Klopp nu ar fi dorit să renunțe la Shaqieri, în momentul în care clubul l-a cedat.

Liverpool a pierdut 5 milioane de euro, după ce starul Xherdan Shaqiri s-a transferat de la Lyon la Chicago Fire

Internaționalul elvețian Xherdan Shaqiri a ajuns la Lyon în vara trecută, după ce a cunoscut succesul pe Anfield timp de trei sezoane.

Cu toate acestea, însă, fotbalistul de 30 de ani a ales să se transfere din nou, de această dată peste Ocean, la Chicago Fire, după doar șase luni de zile.

Clubul american își va bate suma record de transfer cu cele 7 milioane de euro pe care le va plăti celor de la Lyon, dar mutarea lui Shaqiri va aduce o pierdere uriașă, de 5 milioane de euro, pentru fosta sa echipă, Liverpool.

Lyon l-a cumpărat pe Shaqiri în 2021 pentru suma fixă de doar 6 milioane de euro, în timp ce alte 5 milioane de euro erau plătibile ulterior sub forma unor bonusuri de performanță realiste.

Xherdan Shaqiri, care a mai jucat în cariera sa la cluburi uriașe precum Bayern Munchen sau Internazionale Milano, nu a reușit însă să se impună la Lyon. El a marcat un singur gol și a dat trei assisturi în cele 16 partide pe care le-a jucat pentru Lyon în cele 6 luni în care a îmbrăcat tricoul clubului francez.

Internaționalul elvețian a decis să pună capăt prematur contractului pe care îl avea cu Lyon pentru următoarele trei sezoane și să își încerce norocul în MLS, la Chicago Fire.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri