Ce palmă a primit Răducioiu! „Trebuie să plece de la United!”** Ă‚sta e probabil cel mai slab sfat din istoria fotbalului

Ce palmă a primit Răducioiu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În încercarea de a rememora perioada „romantică” a fotbalului, când echipele mari nu erau protejate și ajutate practic să ajungă în fazele finale ale competițiilor major, cotidianul britanic The Guardian trece în revistă ultima etapă a campaniei de calificare la CM 1994, iar unul din meciurile vizate de jurnaliștii englezi e cel dintre Țara Galilor și România, de la Cardiff, care a consfințit calificarea Generației de Aur la World Cup 1994, din SUA.

Victoria României a îndurerat atunci o întreagă națiune prin victoria cu 2-1 de la Cardiff, iar jucătorii care au fost atunci pe teren încă suferă pentru ratarea calificării. „E cel mai dureros meci al carierei mele. Am fost devastat după și m-a afectat mult timp după”, spune Gary Speed.

Dincolo de meciul în sine, englezii rememorează o declarație a lui Florin Răducioiu. Pe atunci la AC Milan, pmul care a dat golul victoriei în meciul de la Cardiff îl îndemna imediat după meci pe Ryan Giggs să plece cât mai rapid de la Manchester United. „Trebuie să iasă din fotbalul britanic pentru a-și putea atinge potențialul maxim. Are un talent incredibil”.

Ce s-a întâmplat știe toată lumea. Giggs a rămas la United, echipă pentru care joacă acum de 21 de ani! și e considerat unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile. E cel mai titrat jucător din Premier League și e încă om de bază la United, deși are deja 38 de ani. Răducioiu e cu doar 3 ani mai „bătrân”, însă nu mai joacă fotbal de mai bine de opt ani.

Țara Galilor – România 1-2 (Saunders ’61/ Hagi’32, Răducioiu ’85)

17 noiembrie 1993

Țara Galilor:

1-Neville Southall
2-David Owen Phillips
3-Paul John Bodin (16-Malcolm Allen)
4-Andrew Roger Melville
5-Eric Young
6-Christopher Jeremiah ‘Kit’ Symons (15-Jeremy Goss)
7-Barry Horne
8-Dean Nicholas Saunders
9-Ian James Rush
10-Gary Andrew Speed
11-Ryan Joseph Giggs

Romania:
1- Florin Prunea
2- Dan Vasile Petrescu
3- Daniel Claudiu Prodan
4- Miodrag Belodedici
5- Ioan Angelo Lupescu
6- Gheorge Popescu
7- Tibor Selymes (15-Dorinel Ionel Munteanu)
8- Ioan Ovidiu Sabau
10-Gheorge Hagi
9- Florin Valeriu Raducioiu
11- Ilie Dumitrescu (14-Gheorge Mihali)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele