Ce mai fac campionii mondiali din ’98? -ep. 4-

Ce mai fac campionii mondiali din '98? -ep. 4-
  • Publicat:
  • Actualizat:

O privire de ansamblu asupra activităților desfășurate în prezent de membrii lotului care, acum 10 ani, aduceau Franței primul și singurul titlu mondial din istorie, lasă de înteles că fotbalul a rămas, pentru majoritatea dintre ei, principala preocupare.

Sunt, însa, jucatori care au rupt-o total cu sportul care i-a facut bogați și celebri. Prezentăm celor interesați, în serial, felul în care înteleg coechipierii lui Henry să-și trăiască viața care, pâna acum, le-a oferit de toate. Azi, câte ceva despre Zinedine Zidane.

Prins între viața familială, contracte publicitare pe care trebuie să le onoreze, angajamente în favoarea unor proiecte caritabile și rolul său de consultant pentru Canal+, Zidane este un "pensionar" foarte activ.

Nu a pierdut plăcerea jocului

Deși nu a mai susținut nicio partidă oficială de la finala cu cântec de la Berlin, meci în care a fost eliminat pentru conflictul cu Materazzi, Zizou participă la diferite manifestații în favoarea săracilor și a celor defavorizați în general. În martie, de exemplu, a jucat câteva minute cu ocazia inaugurării unui stadion la Sao Paulo. Datorită prezenței sale, cu banii încasați s-au cumpărat 9.000 de tone de alimente care au fost distribuite nevoiașilor.

Ambasador ONU

Fostul conducător de joc al cocoșilor a fost numit ambasador itinerant pentru Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare, la fel ca brazilianul Ronaldo. De asemenea, sponsorizează o fundație care luptă pentru combaterea unei maladii rare, leucodistrofia, o boală care se instalează în măduva si care atacă substanța albă conținută în șira spinării.

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen