Ce mai fac campionii mondiali din ’98? -ep. 10-

O privire de ansamblu asupra activităților desfășurate în prezent de membrii lotului care, acum 10 ani, aduceau Franței primul și singurul titlu mondial din istorie, lasă de înteles că fotbalul a rămas, pentru majoritatea dintre ei, principala preocupare. Sunt, însa, jucatori care au rupt-o total cu sportul care i-a facut bogați și celebri.
Ce mai fac campionii mondiali din '98? -ep. 10-

O privire de ansamblu asupra activităților desfășurate în prezent de membrii lotului care, acum 10 ani, aduceau Franței primul și singurul titlu mondial din istorie, lasă de înteles că fotbalul a rămas, pentru majoritatea dintre ei, principala preocupare.

Sunt, însa, jucatori care au rupt-o total cu sportul care i-a facut bogați și celebri. Prezentăm celor interesați, în serial, felul în care înțeleg coechipierii lui Zidane să-și trăiască viața care, pâna acum, le-a oferit de toate. Azi, câte ceva despre Lizarazzu.

"Liza", expert media

După ce a renunțat la activitatea fotbalistică, Bixente luptă pe toate fronturile și, în special, pentru o mare curată și pentru protecția litoralului atlantic. Fondator al asociației denumite "Liza pentru o mare albastră", bascul participă în fiecare an la operațiuni de curățare a plajelor.

Consultant radio-tv

De asemenea, fostul jucător al lui Bayern Munchen este consultat de presa scrisă, de posturile de radio sau de televiziune. Mai întâi, a fost angajat de Canal + în 2006 pentru a comenta meciurile turneului final din Germania. Pe urma, a început să scrie cronici de meci pentru L’Equipe și, la turneul final din Elveția și Austria, a avut un comentariu radiofonic la RTL care consta în rezumatul zilei precedente.

Și-a lansat propriul DVD

În 2007, un DVD care acoperă ultimele 100 de zile ale carierei sale profesioniste a fost scos pe piață și s-a bucurat de un real succes. Documentarul, realizat de o ziaristă aflată în grațiile fotbalistului, a fost coprodus de fostul campion mondial de la Paris.

 

articol de Octavian METONI

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]