Beckham a fost huiduit de fanii lui LA Galaxy

Mijlocașul englez al lui LA Galaxy, David Beckham, a fost huiduit de suporterii echipei americane la partida disputată împotriva celor de la AC Milan, scor 2-2, informează presa britanică.
Beckham a fost huiduit de fanii lui LA Galaxy

Mijlocașul englez al lui LA  Galaxy, David Beckham, a fost huiduit de suporterii echipei americane la partida disputată împotriva celor de la AC Milan, scor 2-2, informează presa britanică.

"David Beckham s-a implicat într-o confruntare urâtă cu fanii echipei la revenirea în Los Angeles. Fostul căpitan al naționalei Angliei a încercat, în pauza meciului cu AC Milan, să sară peste un panou publicitar pentru a se certa cu o parte a suporterilor, care a avut o atitudine batjocoritoare la adresa sa. Beckham a fost oprit de către forțele de ordine, acestea având probleme și cu un fan furios, care s-a îndreptat amenințător către jucător", notează BBC, citată de MediaFax.

După acest incident, Beckham a declarat că a dorit doar să dea mâna cu un suporter. "Majoritatea fanilor a fost grozavă. Este de așteptat să fiu contestat de fani, dar uneori se trece de această barieră. Am dorit să dau mâna cu un suporter, dar niciunul nu a vrut asta", a spus Beckham, pentru Sky Sports.

Un grup de suporteri americani l-au contestat pe englez la fiecare atingere a mingii. Mai mult de atât, aceștia au afișat niște bannere cu mesaje împotriva fotbalistului englez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]