Antrenorii lui Balotelli vor spor special la salariu. Rodgers: „O să le propun conducătorilor să îmi dubleze salariul pentru că îl am pe el în lot”

Antrenorii lui Balotelli vor spor special la salariu. Rodgers:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Balotelli a dezamăgit la Liverpool, iar în perioada iernii s-a vorbit mult despre un eventual transfer al atacantului în Italia, existând chiar zvonuri conform cărora oficialii lui Juventus ar fi refuzat să îl ia pe acesta. Antrenorul echipei din Premier League, Brendan Rodgers, a susținut o conferință de presă în care a infirmat ultimele informații apărute în presă referitoare la plecarea lui Balotelli, glumind pe seama dificultății pe care un tehnician o are atunci când în lotul echipei sale se află atacantul.

Concret, Roberto Mancini, tehnicianul lui Inter, a spus că Rodgers ar trebui să fie plătit în plus că îl antrenează pe Balotelli, vorbind despre un spor special care să poarte numele atacantului de 24 de ani: „Roberto îl știe foarte bine. Dacă el spune că ar trebui să fiu plătit în plus pentru că îl antrenez pe Mario, atunci vreau dublu. Sunt de acord cu el. O să le propun asta conducătorilor noștri, poate o să mă aleg cu o mărire de salariu”, a glumit Rodgers.

Antrenorul lui Liverpool a revenit apoi la un ton serios: „Lăsând gluma la o parte, Mario este un băiat bun. Nu a marcat atât de multe goluri câte ne-am fi dorit noi, dar suntem hotărâți să găsim o soluție. Nu o să plece nicăieri luna asta”, a încheiat acesta, lăsând astfel loc de interpretări în privința lunilor care urmează după ianuarie.

Două goluri a marcat Balotelli pentru Liverpool, niciunul în Premier League

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen