Colonie românească la Aris Limassol! Adi Popa, dorit de formația din Cipru + Ce salariu încasează Mihai Răduț de la ciprioți | EXCLUSIV

Colonie românească la Aris Limassol! Adi Popa, dorit de formația din Cipru + Ce salariu încasează Mihai Răduț de la ciprioți | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aris Limassol vrea să își facă o colonie de români pentru sezonul 2021 – 2022, iar ProSport a aflat că Adi Popa este noul fotbalist de pe lista ciprioților.

După ce Gabriel Simion a ajuns la Aris Limassol, informație dezvăluită de ProSport, ciprioții l-au luat și pe Mihai Răduț, fotbalist prezentat în urmă cu o săptămână.

Oficialii echipei din Cipru nu se opresc aici și vor să își întărească echipa pentru sezonul 2021 – 2022 cu un alt român trecut pe la FCSB.

Adi Popa, dorit de formația Aris Limassol

ProSport a aflat că Aris Limassol negociază cu Adi Popa, fotbalist care ultima dată a jucat pentru Academica Clinceni. Mijlocașul în vârstă de 32 de ani ar urma să ajungă la formația din Cipru din postura de jucător liber de contract.

Academica Clinceni dorea ca Adi Popa să își continue aventura la formația antrenată de Ilie Poenaru pentru sezonul 2021 – 2022, dar ilfovenii nu au putut să-i satisfacă pretențiile financiare și mijlocașul a ajuns să negocieze cu Aris Limassol.

Mihai Răduț, salariu de 15.000 de euro la Aris

În cazul în care Adi Popa va ajunge la un acord cu Aris Limassol, atunci mijlocașul va fi coechipier cu Gabriel Simion, jucător împrumutat de FCSB în Cipru, și Mihai Răduță.

ProSport a aflat și că Mihai Răduță a ales să refuze Dinamo București pentru a juca la Aris Limassol, formație care i-a oferit un salariu lunar în valoare de 15.000 de euro.

Adi Popa, dorit de CSA Steaua

Adi Popa a fost dorit și de CSA Steaua în această perioadă de mercato, dar mijlocașul nu a negociat cu gruparea Armatei. „Trebuie să spunem adevărul. Orice jucător se simte mândru când este apreciat într-un loc. Le mulțumesc, dar nu s-a pus problema, nu a existat nicio negociere”, declara Adi Popa pentru Liga Digisport.

  • 500.000 de euro este cota lui Adi Popa, conform transfermarkt.com
Daniel Vlad / Autor
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
NOILE REGULI la care sunt obligaţi românii în Schengen. Se aplică din 31 martie
NOILE REGULI la care sunt obligaţi românii în Schengen. Se aplică din 31 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup