1.000 de zile și 1.000 de probleme!** Blatter: „CM e mâine, dar brazilienii cred că e peste o săptămână!”

1.000 de zile și 1.000 de probleme!** Blatter:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brazilienii au cheltuit până acum 17 miliarde de dolari cu organizarea Cupei Mondiale pe care o vor găzdui în 2014. S-au construit șapte stadioane noi, s-au recondiționat alte cinci, s-au pavat drumuri și au fost întărite sistemele de securitate și cele de comunicații. Cu toate acestea, Sepp Blatter nu e mulțumit de modul în care decurg lucrările în Țara Cafelei: „În 2007, cu trei ani înainte de turneu, sud-africanii erau mult mai bine pregătiți decât brazilienii. Organizatorii trebuie să se grăbească!”.

Deși, inițial, au fost estimate cheltuieli în valoare de 11 miliarde de dolari, suma s-ar putea dubla până la sfârșitul lui 2013, în condițiile în care șapte miliarde au fost cheltuite doar pentru modernizarea traficului și a transportului public din întreaga Brazilie. „Suntem foarte îngrijorați, problemele de ordin urban depășesc problema stadioanelor. Multe proiecte nici măcar nu au fost aprobate încă, iar planurile nu au fost respectate. Încă nu avem maturitatea de a ne organiza pentru un asemenea eveniment”, recunoaște Marcos Tulio de Melo, președintele organizației de arhitecți și ingineri, care are misiunea de a rezolva problemele urbanistice ale țării în doar trei ani.

În lipsă de soluții, politicienii improvizează pentru a rezolva problemele. Astfel, guvernul a oferit orașelor de pe coastă aproximativ 400 de milioane de dolari și terenuri pentru a-și dezvolta porturile, iar nave mari de croazieră să acosteze și să reprezinte o soluție pentru numărul mic de locuri din hoteluri.

Aeroporturile, marea bubă
Principala problemă a Braziliei este însă cea a aeroporturilor. Lucrările de renovare la 10 dintre cele 13 aeroporturi care urmează să fie folosite în timpul Cupei Mondiale nu vor fi terminate la timp, deși extinderile acestora sunt absolut necesare. Cum marea majoritate funcționează la capacități mult mai mari decât cifrele normale, securitatea scade astfel simțitor. Spre exemplu, pe aeroportul Internațional din Sao Paolo – cel mai mare din țară – au tranzitat 24 de milioane de pasageri în ultimul an, în condițiile în care capacitatea sa normală este de doar 17 milioane. Brazilienii s-au gândit și la transformarea unor drumuri naționale în piste de aterizare pentru avioane, în cazul în care capacitatea aeroporturilor nu va face față numărului de turiști!

1.168 de crime în Rio, în ultimul an
Cu siguranță nu toți brazilienii se bucură de organizarea Cupei Mondiale. Până acum, zeci de mii de oameni au fost evacuați din casele lor, care au fost demolate pentru a face loc unor construcții „de prioritate maximă” în timpul turneului: hoteluri, spații de campare și mall-uri. Cei mai afectați sunt locuitorii din „favelas”, cunoscutele cartiere rău famate din metropolele sud-americane, care sunt pe punctul de a fi eradicate.

Până în 2013, este de așteptat ca cifra evacuaților să crească la 1,5 milioane de oameni, fapt ce produce îngrijorare în rândul autorităților: „Odată alungați din zonele lor, toți narcomanii și infractorii din «favelas» se vor muta în zonele populate și vor răspândi ilegalitățile prin țară”. Astfel, după ce în ultimul an 1.168 de persoane au fost ucise numai în Rio, oficialii au decis să își mărească efectivele de la 23.000 de oameni la 69.000, urmând ca cifra să crească la 100.000 pe perioada turneului final.


„Ei trebuie să se grăbească. Cupa Mondială e mâine, iar brazilienii au impresia că e peste o săptămână. Ar trebui să se organizeze mai bine, dar sunt sigur că lucrările vor fi gata la timp”, Sepp Blatter, președinte FIFA, aprilie 2011

„Brazilia nu are stadioane, aeroporturi și nici transport public funcțional. Brazilienii par mai degrabă interesați să câștige Cupa Mondială decât s-o organizeze”, Jerome Valcke, secretar general FIFA


Stadioanele vor fi gata in 2038!
Chiar și înainte de anunțarea celor 12 orașe organizatoare, era sigur faptul că arena „Maracana” din Rio de Janeiro va fi gazda finalei, la fel cum s-a întâmplat la întrecerea din 1950. Multe dintre stadioane din cele prevăzute să găzduiască meciurile sunt încă neîncepute, iar lucrările la cele deja ridicate sau refăcute sunt atât de lente, încât o revistă braziliană a estimat că acestea vor fi gata abia în 2038, adică la 24 de ani după încheierea finalei turneului, programată pentru 13 iulie 2014!

Din cele 12 stadioane pe care se vor juca meciurile de la Mondiale, șase au fost construite special pentru turneul final, unul a fost demolat și reconstruit (Brasilia), iar restul de cinci au fost doar reabilitate. Cele mai mari controverse s-au iscat în jurul legendarului stadion „Morumbi”, din Sao Paolo, care a fost retras din competiție, deoarece șefii clubului Sao Paolo nu au vrut să depună garanții financiare pentru modernizarea arenei. Pe aceste stadioane se va juca și Cupa Confederațiilor din 2013, turneu considerat drept „încălzirea perfectă” pentru Mondialul din 2014.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele