Fotbaliștii campioanei Universitatea Craiova sunt în vizorul cluburilor din străinătate. Căpitanul oltenilor, Nicușor Bancu (34 de ani), a devenit țintă pentru un transfer la una dintre cele mai galonate echipe, din ultimii ani, din Bulgaria, Ludegoreț Razgrad.
Reprezentanții clubului bulgar îl vor urmări pe internaționalul român în confruntările din Conference League, inclusiv la cea cu Getafe, programată pe 15 octombrie.
Universitatea Craiova nu ar intenționa să îi pună piedici lui Nicușor Bancu, cel mai vechi jucător al alb-albaștrilor, dacă ar primi o propunere atractivă din străinătate în iarnă, potrivit trumedia.ro.
Bancu are contract până în vara lui 2028, dar, dacă primește o ofertă mulțumitoare pentru el, atunci va fi lăsat să plece fără pretenții din partea clubului. La Craiova are un salariu lunar de 20.000 de euro, iar la Ludegoreț ar putea primi 40.000-50.000 de euro.
Interesul lui Ludogoreț pentru Nicușor Bancu trebuie privit și în contextul situației lui Anton Nedyalkov, unul dintre cei mai importanți și mai experimentați jucători ai formației bulgare.
Căpitanul lui Ludogoreț se află în ultimul an de contract, iar viitorul său la Razgrad este incert. conducerea clubului nu ar mai fi pe deplin mulțumită de prestațiile fundașului în vârstă de 33 de ani, iar staff-ul echipei bulgare analizează deja variante pentru flancul stâng al defensivei. Bancu fiind o soluție bună pentru ei.
Mai ales că un fost jucător al Universității Craiova, Cosmin Moți, este directorul tehnic de la Ludegoreț.
Clubul lui Mihai Rotaru este pregătită să îi respecte dorința dacă va apărea o ofertă pe care fotbalistul o va considera potrivită pentru acest moment al carierei.
Universitatea Craiova l-a cumpărat pe Nicușor Bancu a fost cumpărat de Universitatea Craiova în anul 2014, de la FC Olt Slatina, pentru suma de 80.000 de euro. De atunci, fundașul stânga a bifat 455 de meciuri pentru olteni, în care a înscris 34 de goluri și a oferit 67 de pase decisive.
Cota de piață a lui Nicușor Bancu este de 900.000 de euro, conform transfermarkt.com.
Ajuns la 34 de ani, Bancu continuă să fie titular în flancul stâng al echipei naționale. Pentru prima reprezentativă, jucătorul Craiovei are 55 de selecții, două goluri și opt pase decisive.