Acasa » Fotbal Extern » Inter, 20.000.000 de euro pentru Cristi Chivu. Transferul de la Parma se negociază

Inter, 20.000.000 de euro pentru Cristi Chivu. Transferul de la Parma se negociază

Inter, 20.000.000 de euro pentru Cristi Chivu. Transferul de la Parma se negociază
FOTO: Profimedia 18.05.2025

Inter, locul secund în Serie A, și-a arătat interesul pentru cel mai bun jucător al lui Cristi Chivu, dar milanezii speră să mai negocieze acest transfer pentru care Parma cere 20.000.000 de euro.

Atacantul Ange-Yoan Bonny (24 de ani) are o cotă de piață de 20.000.000 de euro, apogeul carierei, și este în lotul Parmei din august 2021, cu un contract prelungit până în vara lui 2027, potrivit Transfermarkt.

Bonny are șase goluri marcate și trei pase decisive în acest sezon, în cae a jucat în 36 de meciuri, și este cel mai bun marcator al Parmei.

Transferul lui Bonny de la Parma se negociază

Parma nu a scăpat de emoții pe finalul de sezon, iar cu două etape rămase se află pe locul 16, cu 32 de puncte, la numai patru puncte în fața Lecce și Empoli, ocupantele ultimelor două locuri retrogradabile, Monza, cu 18 puncte, este deja retrogradată, indiferent de rezultatele din aceste ultime etape din Serie A.

Echipa lui Chivu joacă, duminică, cu Napoli, liderul din Serie A, iar meciul este considerat „o finală” pentru ambele formații.

Potrivit TuttoMercatoWeb, Inter dorește să îl transfere în această vară pe Ange-Yoan Bonny, atacantul de 24 de ani, care a fost component al echipelor naționale de tineret ale Franței.

Bonny este considerat un „profil” interesant pentru a completa lotul fostei echipe a lui Chivu, unde Lautaro Martinez și Marcus Thuram rămân elementele de bază ale lui Simone Inzaghi.

Parma cere 20.000.000 de euro pentru transferul lui Bonny, însă Inter încearcă să negocieze și să mai reducă din „pretențiile” pe care le au „cruciații”, iar negocierile depind și de situația din clasamentul Seriei A.

„Parma a fost întotdeauna atentă la valorificarea jucătorilor tineri”

Jurnaliștii italieni au subliniat că Parma lui Chivu este atentă cu jucătorii tineri și cu potențial, astfel că ar putea fi deschisă negocierilor cu Inter, echipă care va juca finala Ligii Campionilor, ce va fi arbitrată de românul Istvan Kovacs.

„Parma, care a fost întotdeauna atentă la valorificarea jucătorilor tineri, ar putea să fie deschisă dialogului dacă în negocieri ar fi incluși și profiluri precum Valentin Carboni, care are nevoie de continuitate după o pauză medicală (n.r. ruptură de ligamente încrucișate) sau Pio Esposito, pe care Inter intenționează să îi testeze în prima ligă. În special, ipoteza unei posibile aventuri cu «cruciații» ar putea prinde contur mai ales dacă Spezia, actualul club al lui Esposito, nu ar reuși să promoveze în Serie A”, notează jurnaliștii italieni.

  • Valentin Carboni (20 de ani) a fost împrumutat de Inter la Marseille, până la finalul acestui sezon. Cu o cotă de piață de 15.000.000 de euro, Carboni a jucat în acest sezon doar în patru meciuri din Ligue 1, fără gol marcat.
  • Pio Esposito (19 ani) a fost împrumutat pentru două sezoane la Spezia Calcio, iar în acest sezon, ultimul al împrumutului, a jucat în 36 de meciuri, cu 17 goluri marcate și două pase decisive. Cota de piață a lui Esposito este de 17.000.000 de euro.