„Îmi asum vina. Față în față i-aș spune niște lucruri”. Cum vede Mircea Sandu situația lui Gabi Tamaș. A dezvăluit un episod regretabil: „L-am trimis pe Didi Prodan să-l recupereze dintr-un bar”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, deplânge situația în care a ajuns Gabi Tamaș, care este închis în urma încălcării legii în Israel. Fostul șef al fotbalului românesc regretă că nu a luat măsuri când fundașul central a oferit un episod bahic la naționala României. 

„Îmi asum vina. După un meci disputat de echipa națională în Belarus, Tamaș s-a făcut praf și a avut o atitudine nepotrivită față de selecționer. Nu mai știu cine era antrenor. Sigur, nu era Victor Pițurcă. În loc să-l las pe aeroport, l-am iertat și, din păcate, nu s-a învățat minte. După câteva luni, a comis-o din nou și a ratat turneul din America. Atunci l-am trimis pe regretatul Didi Prodan să-l recupereze dintr-un bar”, a declarat fostul președinte al FRF pentru Libertatea. 

Meciul la care face referire Sandu este Belarus – România, scor 0-0, pe 9 iulie 2010, din preliminariile EURO 2012, când selecționer era Răzvan Lucescu. 

„Tamaș trebuie să pună stop băuturii și să-și găsească echilibrul. Îmi pare rău pentru familia lui. I-am cunoscut pe tatăl, un om deosebit. La Gabi e vorba de conjunctură și de anturaj. Păcat de el, pentru nu are grijă de organismul lui, pentru că din punct de vedere fizic ar mai putea juca. Față în față i-aș spune niște lucruri. Și pe vremea noastră fotbaliștii beau după meciuri, dar de luni începeam antrenamentele”, a adăugat Mircea Sandu. 

Fundașul trebuie să stea în arest până la finalizarea de către poliția israeliană a cercetărilor din dosarul său, iar clubul a luat deja legătura cu Ambasada României în Israel pentru a încerca o rezolvare a situației: „E alb ca varul și complet palid. E nevoit să doarmă într-un centru de detenție. E deja a treia noapte și nu prea a dormit, îl doare inima”, susțin cei de la One.

Ultimele informații despre Gabi Tamaș

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×