Ianis Hagi și transferul care ar putea să-i îngroape cariera! L-au judecat imediat

Sonia Baciu
Ianis Hagi și transferul care ar putea să-i îngroape cariera! L-au judecat imediat
FOTO: Profimedia 23.06.2025

Mijlocașul Ianis Hagi (26 de ani) este „în cărți” pentru un transfer în campionatul Poloniei, după ce Rangers nu i-a mai prelungit contractul. Presa din Scoția a reacționat cu privire la acest transfer, la Legia Varșovia, și susține că mutarea i-ar putea îngropa cariera.

Ianis Hagi are o cotă de piață de 1.5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt, iar în sezonul 2024-2025 a jucat în 32 de meciuri, având cinci goluri marcate și șapte pase decisive.

Accidentarea suferită în luna mai, în meciul cu Celtic, a dus la ratarea finalului de sezon, dar și la ratarea meciurilor echipei naționale a României din preliminariile CM 2026, cu Austria și Cipru.

Ianis Hagi și transferul care îi îngroapă cariera 

Ianis Hagi, jucător liber de contract, este pe lista echipei Legia Varșovia, unde Edi Iordănescu este noul antrenor, iar presa scoțiană a reacționat cu privire la acest transfer pe care îl consideră nepotrivit pentru internaționalul român.

„Transferul la Legia Varșovia ar putea să fie un pas în spate pentru Ianis Hagi. Fostul star al celor de la Rangers încă analizează și cântărește următoarea sa mutare”, au scris cei de la Daily Record.

Lucrurile privind transferul în Polonia nu sunt bătute în cuie, Ianis Hagi afirmând recent că încă se poartă diverse negocieri. „Sunt liber de contract, impresarii mei sunt foarte activi în perioada asta. Momentan, prefer să profit de acest timp mai liber, să stau cu familia. Și, la momentul oportun, o să iau decizia cea mai bună”, a declarat Ianis Hagi, pentru GSP.

Ianis Hagi a fost în atenția mai multor cluburi europene, inclusiv din Turcia, de unde a primit o ofertă financiară consistentă, de 2 milioane de euro pe an, însă mijlocașul a refuzat oferta. De asemenea, a fost și în atenția lui Gigi Becali, pentru a ajunge la FCSB, dar Ianis Hagi a anunțat că nu vrea să se mai întoarcă în campionatul intern.

Ianis Hagi: „Nu vreau să mă grăbesc”

Ianis Hagi se află în perioada de recuperare de după accidentarea de la nivelul genunchiului, iar pe plan personal a ales să petreacă timp cu familia sa, având în vedere că în mai puțin de două luni urmează să devină tată pentru prima oară.

Cât privește viitorul său fotbalistic, Ianis Hagi a afirmat: „Nu vreau să mă grăbesc. findcă-mi doresc să fiu inspirat și atent la momentul hotărârii. Sper să încep cu dreptul următorul sezon. Să găsesc clubul și antrenorul alături de care să mă pot dezvolta în continuare. Să joc la capacitatea mea maximă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro