Ianis Hagi, omul meciului Rangers – Aberdeen 3-0. Cum l-au numit britanicii

Ianis Hagi, omul meciului Rangers - Aberdeen 3-0. Cum l-au numit britanicii
Sursa foto: Profimedia 16.01.2025

Titular în partida cu Aberdeen din cea de-a 17-a rundă a campionatului Scoției, Ianis Hagi a reușit să impresioneze. Britanicii l-au caracterizat drept „cea mai mare amenințare din atac”, oferindu-i cea mai mare notă. Asta deși nu a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor și nici nu a oferit o pasă decisivă.

Formația sa a obținut, însă, o victorie categorică, scor 3-0, consolidându-și poziția a doua. Reușitele au fost semnate de Hamza Igamane (13), Leon Balogun (90+3) și Cyriel Dessers (90+7).

Ianis Hagi i-a cucerit pe britanici după Rangers – Aberdeen 3-0

La scurt timp după fluierul final, cei de la ibroxnews.com au analizat prestațiile jucătorilor antrenați de Philippe Clement. Omul meciului a fost declarat chiar fiul lui Gică Hagi, care a primit nota 9.

„Ianis Hagi a creat o mulțime de ocazii pe parcursul jocului și a fost, fără îndoială, cea mai mare amenințare din atac”, au scris britanicii.

Al doilea cel mai bun calificativ – 8 – i-a revenit francezului din centrul defensivei, Clinton Nsiala: „A jucat precum Calvin Bassey în perioada lui de glorie. Chiar dacă a avut și câteva momente mai puțin bune, a arătat că este în creștere pe postul de fundaș central. În plus, a contribuit la cel de-al doilea gol.

Reacția scoțienilor după ce Mihai Stoichiță a vorbit despre plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers

Revenind la Ianis Hagi, trebuie spus că zvonurile privind transferul la Genoa – unde ar fi dorit insistent de Dan Șucu – s-au accentuat în ultima vreme, generând o mulțime de reacții. Mihai Stoichiță, spre exemplu, i-a sugerat voalat internaționalului român să rămână la Rangers și să lupte pentru a deveni un om de bază. Poziția sa a fost comentată ulterior de presa scoțiană.

„Un membru al FRF i-a spus lui Ianis Hagi că nu va avea parte de un club mai mare decât Rangers, deoarece a fost îndemnat să rămână la Glasgow pe termen lung. Chiar și atunci când se lupta pentru minute la Glasgow, el a continuat să fie convocat de România și a jucat la Euro 2024 pentru țara sa.

 

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, l-a sfătuit să rămână la Rangers cât de mult va putea. Stoichiță – care a condus Steaua București de doua ori precum și Armenia și Kuweit a spus:

 

«Ianis Hagi joacă la Rangers. Lăsați-l să continue să joace pentru Rangers pentru că este foarte bine pentru el. Nu te poți menține la aceleași nivel tot timpul – a avut o scădere și acum a revenit la cea mai bună formă. Pentru Ianis, cel mai important lucru este să joace în fiecare săptămână și face asta acum la Rangers.

 

A jucat la echipa națională chiar și atunci când nu juca pentru Rangers, în opinia mea, nu va avea un club mai mare decât Rangers. El joacă în fiecare săptămână pentru o echipă importantă»”, a notat publicația dailyrecord.co.uk.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]