Ianis Hagi, fotbalistul român de la Glasgow Rangers, a fost luat în colimator de Barry Ferguson, antrenorul său.
Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a vorbit despre schimbările care urmează să se producă la echipă din vară.
Ianis Hagi a intrat în ultimele luni de contract. Înțelegerea sa cu Rangers va expira în luna iunie, iar cele două părți n-au ajuns încă la un acord pentru prelungire.
Barry Ferguson, antrenorul echipei de pe Ibrox, a avut un mesaj clar pentru român și pentru ceilalți jucători aflați la final de contract.
Înlocuitorul lui Philippe Clement le-a transmis fotbaliștilor săi că trebuie să dea maximum până la finalul campionatului.
„Le-am spus, chiar dacă li se termină contractul, joacă pentru viitorul lor. E nevoie de multe schimbări, vor fi multe schimbări!”, a spus antrenorul lui Rangers, conform presei din Scoția.
Ianis e bine. Sunt discuții că poate să rămână în continuare și la Glasgow, dar cu siguranță eu cred că va pleca. O să vină o altă ofertă pentru el. Am vorbit și cu impresarul lui și știu că sunt discuții și din zona respectivă, a vorbit cu mai multe cluburi”, a spus Adrian Ilie, citat de Fanatik.
Întrebat dacă i-ar prinde bine o schimbare lui Ianis Hagi, Cosmin Contra a spus că doar fotbalistul lui Rangers poate să aleagă ce e cel mai bine pentru el.
„(Ar fi momentul sa facă Ianis pasul de la Rangers?) Asta doar el ştie. Am văzut că a început să joace mai mult, în ultimul timp.
Acum depinde de ce îţi doreşte el. (I-ar prinde bine o schimbare?) Nu ştiu, că a fost aici la Alaves şi eram ferm convins că are calitățile necesare să se impună la Alaves şi a avut meciuri bune, meciuri mai puţin bune.
Eu credeam că se va impune foarte repede, că are calităţi pentru campionatul Spaniei. A avut fluctuaţii în evoluţii, de aceea nu a jucat mai mult.
Acum nu ştiu unde ar putea să ajungă să aibă acea stabilitate emoţională, această abilitate în care antrenorul să aibă mare încredere în el. Doar el poate să aleagă ce e mai bine pentru el”, a declarat Contra, potrivit AntenaSport.