Ianis Hagi, înger și demon! A luat cartonașul roșu, la 21 de minute de când a intrat pe teren, după ce a fost la un pas să îi rupă piciorul unui adversar, în Rangers – St. Johnstone

Răzvan Lunga
Ianis Hagi, înger și demon! A luat cartonașul roșu, la 21 de minute de când a intrat pe teren, după ce a fost la un pas să îi rupă piciorul unui adversar, în Rangers - St. Johnstone
SURSĂ FOTO: PROFIMEDIA

Ianis Hagi, fiul antrenorului de la Farul, a fost înger și demon pentru echipa sa în meciul cu St. Johnstone din etapa 7.

Mijlocașul lui Rangers a dat o pasă de gol, dar a sfârșit prin a fi eliminat.

Ianis Hagi, înger și demon! A luat cartonașul roșu, la 21 de minute de când a intrat pe teren, după ce a fost la un pas să îi rupă piciorul unui adversar, în Rangers – St. Johnstone

Proaspăt revenit la prima echipă a lui Rangers, Ianis Hagi a fost lăsat pe bancă la meciul cu St. Johnstone din etapa 7.

Mijlocașul român a fost introdus la începutul reprizei a doua, iar 12 minute mai târziu a reușit să-i paseze decisiv lui Vaclav Cerny.

Hagi a ieșit din nou în evidență, dar nu într-un mod pozitiv. Cu 10 minute înainte de final, românul a intrat cu talpa pe glezna adversarului, iar arbitrul nu a ezitat să-l elimine.

Inițial, mijlocașul lui Rangers a fost penalizat doar cu galben, dar VAR-ul a intervenit și s-a considerat că intrarea sa a fost de roșu. Fotbalistul român a zâmbit amar când a văzut că trebuie să părăsească terenul.

Bravo lui pentru atitudinea pe care a avut-o. Dacă era taică-su în locul lui, crezi că se ducea la echipa a doua? Îl bătea pe antrenor”, a spus Gabi Balint după ce a văzut assist-ul lui Ianis Hagi, potrivit Digi Sport.

Gică Hagi s-a revoltat

Gică Hagi, antrenorul Farului Constanța, nu era deloc de acord cu ideea ca fiul său să joace la echipa a doua a lui Rangers.

„Cum să nu te antrenezi cu prima echipă? Unde au ajuns interesele astea? El nu are 35 de ani. E singurul jucător care a fost la EURO.

Nu credeam că se va ajunge la interese meschine. E grav că se întâmplă așa ceva. E wow. Ce pretenții să mai avem noi în România?

A fost trimis la echipa a doua sau să se antreneze singur. Antrenorul i-a zis cu directorul sportiv. E dureros. Un jucător care e iubit și valoros. Cu el au luat campionatul, fără el nu. E o întâmplare?

Dacă s-a ajuns la așa ceva, înseamnă că în România e posibil orice. El mai are contract un an cu Rangers. Chestia gravă e că s-a întors și nu se antrenează cu prima echipă.

El a fost cel mai bun și acum nu mai e că vine un antrenor și un director. E dur dacă se întâmplă așa ceva. Îmi pare rău, dar viața merge înainte”, spunea Gică Hagi acum ceva timp.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]