Ianis Hagi, cel mai slab jucător al lui Rangers după remiza cu Hamilton! Ce notă a primit internaționalul român

Ianis Hagi, cel mai slab jucător al lui Rangers după remiza cu Hamilton! Ce notă a primit internaționalul român
  • Publicat:

Ianis Hagi a fost titularizat de Steven Gerrard în meciul jucat de Rangers cu Hamilton, scor 1-1, în etapa 28 din Scottish Premiership, iar internaționalul român a fost cel mai slab din lotul liderului, conform notelor din Glasgow Times.

Ianis Hagi a rezistat pe teren 78 de minute, dar nu a reușit să iasă în evidență în partida jucată de Rangers cu Hamilton, scor 1-1, iar internaționalul român a primit cea mai mică notă.

Steven Gerrard și-a criticat jucătorii pentru modul în care au trata meciul cu Hamilton, chiar dacă echipa are 21 de puncte în fața locului secund ocupat de Celtic, iar Ianis Hagi a fost taxat de către jurnaliștii de la Glasgow Times.

Ianis Hagi, cel mai slab jucător al lui Rangers după remiza cu Hamilton

„Nu a reușit să construiască după golul înscris în această săptămână. O zi tăcută a jucătorului, nu a avut niciun impact”, au scris jurnaliștii de la Glasgow Times, cei care l-au notat pe Ianis Hagi cu 5, aceasta fiind cea mai mică notă din primul „11” al lui Rangers.

Cotat de site-urile de specialitate la 6 milioane de euro, Ianis Hagi a jucat în 31 de meciuri pentru Rangers în sezonul 2020 – 2021, a dat cinci goluri și a oferit 11 pase decisive. Internaționalul român a fost cumpărat de formația din Scoția în iulie 2020, după ce le-a plătit 3,5 milioane de euro belgienilor de la Genk.

Rangers e lider în Scoția

Rangers este lider în clasamentul din Scoția după 28 de meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, cu 76 de puncte, la 21 de puncte în fața celor de la Celtic, ocupanta locului 2. Formația antrenată de Steven Gerrard are 24 de victorii, patru remize și nu a pierdut niciun meci în actualul sezon din Scoția.

Pentru Rangers urmează meciul cu Kilmarnock, sâmbătă, 13 februarie, de la ora 17.00.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen