Acasa » Fotbal Extern » Gică Hagi a văzut cum arată Gică Popescu și nu s-a abținut: „Te droghezi?”

Gică Hagi a văzut cum arată Gică Popescu și nu s-a abținut: „Te droghezi?”

Gică Hagi a văzut cum arată Gică Popescu și nu s-a abținut: „Te droghezi?”
Foto: sport pictures

Gică Popescu l-a uimit pe Gică Hagi cu forma sa și „Regele” nu s-a putut abține și ș-a întrebat direct dacă nu cumva a apelat la mijloace interzise.

Fostul fundaș de la Barcelona a făcut echipă cu cumnatul său la Galatasaray, acolo unde au scris istorie pe final de carieră sub comanda lui Mircea Lucescu. Pentru Gică Popescu a fost cea mai bună perioadă din carieră deoarece s-a simțit foarte bine în Turcia și Lucescu a reușit să îl facă să își ducă talentul la un alt nivel, fiind surprins chiar și Hagi, care l-a întrebat dacă se „droghează”.

Gică Popescu, în cea mai bună formă fizică la Galata: „Ești incredibil, te droghezi?”

Fostul component al „Generației de Aur” a avut performanțe remarcabile la toate cluburile la care a evoluat. A trecut pe la U Craiova, Steaua, Tottenham, PSV, Barcelona, Galatasaray, Lecce, Dinamo și Hannover. Perioada petrecută la Galatasaray i-a priit de minune deoarece antenamentele lui Lucescu l-au ajutat să evolueze la cel mai înalt nivel. Gică Hagi a fost uimit de forma de invidiat a lui Popescu la 33 de ani și nu a mai stat pe gânduri, întrebându-l dacă a apelat la substanțe interzise pentru a se mișca așa de bine pe teren.

„Ca profil de jucător, eu am fost cu fizic puternic, dar niciodată în cariera mea nu m-am simțit fizic atât de bine ca atunci când am fost antrenat de Mircea Lucescu. Și aveam 33 de ani atunci.

Îmi aduc aminte că la un antrenament a venit Gică Hagi și mi-a zis: ‘Dar ce faci, te droghezi? Ești incredibil, nu ai fost niciodată așa!’. Zburam, nu atingeam terenul. Lucra senzațional Lucescu. Și încă un lucru pe care îl făcea și cred că-l face și acum la fel de bine.”, a dezvăluit Popescu, la Digi Sport.

Gică Popescu a fost antrenat de Mircea Lucescu în 2000-2001 la Galata, echipă pentru care a bifat cele mai multe meciuri din carieră. Alături de actualul selecționer al României a cucerit un titlul de campion și Supercupa Europei.

Mircea Lucescu nu a fost prima opțiune pentru Galata, dar Anghel Iordănescu nu a dat curs ofertei și Gică Hagi a insistat pentru aducerea lui Lucescu la echipă la scurt timp după plecarea lui Fatih Terim.

„Nu ascund că prima soluție devenise Anghel Iordănescu, dar a fost de negăsit la telefon. Și atunci s-a apelat la varianta Mircea Lucescu, ceea ce le-a convenit, până la urmă, mai mult și sub aspectul comunicării. Lucescu vorbea bine franceza, limbă folosită pe larg la Galatasaray de oamenii din management, proveniți din elita țării.”, a precizat fostul căpitan al Barcei într-un alt interviu, pentru GSP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]