George Pușcaș i-a dat o „palmă” lui Mircea Lucescu! Ce a făcut atacantul după ce a fost lăsat în afara lotului României

Gigi Grigorescu
George Pușcaș i-a dat o „palmă” lui Mircea Lucescu! Ce a făcut atacantul după ce a fost lăsat în afara lotului României
Foto: Bodrumspor, facebook

Cum a reacționat atacantrul român George Pușcaș, după ce Mircea Lucescu l-a lăsat în afara lotului pentru meciurile cu Kosovo și Cipru.

Pușcaș a marcat un gol pentru echipa turcă Bodrumspor la scurt timp după ce Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru Liga Națiunilor, iar atacantul lipsește.

Reacția lui George Pușcaș, după ce Mircea Lucescu nu l-a convocat pentru ultimele meciuri din Liga Națiunilor

Atacantul român George Pușcaș a ajuns la 4 goluri marcate în 11 meciuri oficiale jucate pentru formația turcă Bodrumspor în acest sezon. Cea mai recentă „ispravă” a făcut-o sâmbătă, 9 noiembrie, când a înscris din penalty.

Bodrumspor a jucat în deplasare cu Antalyaspor, în etapa a 12-a a campionatului și a pierdut cu 2-3. Internaționalul român a punctat după o oră de joc.

Până atunci, oaspeții deschiseseră scorul în minutul prin Freddy (13), după o pasă primită de la „tricolor”, după care gazdele au marcat de trei ori, prin Dikmen (24), Gaich (35) și Larsson (45+2). Pușcaș a fost integralist.

În urma acestui rezultat, Bodrumspor se află pe locul 16, primul retrogradabil, cu 11 puncte, adunate din 3 victorii și două rezultate de egalitate.

România este lider în Grupa C2 din Liga Națiunilor, cu maximum de puncte, 12

Selecționerul României, Mircea Lucescu, a anunțat care sunt jucătorii pe care se va baza la ultimele două meciuri din acest an a Ligii Națiunilor. Prima reprezentativă a țării noastre primește replica celor din Kosovo și Cipru, pe 15 și 18 noiembrie, de fiecare dată pe Arena Națională, de la ora 21:45.

Reputatul tehnician a apelat și la serviciile a 4 debutanți. Este vorba despre portarul Răzvan Sava, fundașii Alexandru Pașcanu și Matei Ilie, plus mijlocașul David Miculescu.

Iată lotul convocat de Mircea Lucescu:

  • PORTARI: Florin Niță (Damac, Arabia Saudită, 28/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 2/0), Răzvan Sava (Udinese, Italia, 0/0)
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania, 25/1), Cristian Manea (FC Rapid 1923, 25/2), Radu Drăgușin (Tottenham, Anglia, 25/1), Adrian Rus (Pisa, Italia, 22/1), Andrei Burcă (Baniyas, Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru Pașcanu (FC Rapid 1923, 0/0), Matei Ilie (CFR Cluj, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 42/2)
  • MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Gaziantep, Turcia, 20/0), Marius Marin (Pisa, Italia, 26/0), Răzvan Marin (Cagliari, Italia, 63/9), Nicolae Stanciu (Damac, Arabia Saudită, 78/15), Darius Olaru (FCSB, 24/0), Adrian Șut (FCSB, 2/0), Dennis Man (Parma, Italia, 32/9), Valentin Mihăilă (Parma, Italia, 28/5), Ianis Hagi (Rangers, Scoția, 43/5), Florinel Coman (Al Gharafa, Qatar, 19/1), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova, 20/4), David Miculescu (FCSB, 0/0)
  • ATACANȚI: Denis Drăguș (Trabzonspor, Turcia, 19/5), Denis Alibec (Farul Constanța, 40/5), Daniel Bîrligea (FCSB, 2/0).

În acest moment, România este lider în Grupa C2, cu 12 puncte, după 3-0 cu Kosovo în deplasare, 3-1 cu Lituania acasă, 3-0 cu Cipru și 2-1 cu Lituania, ambele în deplasare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]