Alex Maxim și Alin Toșca, în alertă! Gaziantep a fost lovită de COVID-19

Alex Maxim și Alin Toșca, în alertă! Gaziantep a fost lovită de COVID-19
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gaziantep, fosta echipă antrenată de Marius Șumudică, a anunțat, printr-un comunicat oficial, faptul că patru persoane, din cadrul clubului, au contractat noul coronavirus.

La formația din Turcia, evoluează doi fotbaliști români, Alex Maxim și Alin Toșca.

Gaziantep se află pe locul 7 din prima ligă turcă, cu 38 de puncte obținute după 23 de meciuri jucate.

Gaziantep a fost lovită de COVID-19

Oficialii lui Gaziantep au anunțat faptul că doi fotbaliști și doi angajați ai clubului au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Cele patru persoane, care au contractat cumplitul virus, au fost plasate în izolare.

Următorul meci din campionat, pentru Gaziantep, va avea loc sâmbătă, în deplasare, de la ora 15:00, contra celor de la Trabzonspor, locul 4 din prima ligă turcă.

Marius Șumudică, elogiu pentru Alex Maxim

Tehnicinaul lui Rizespor susține că Alex Maxim este un lider de echipă, deși, inițial, l-a perceput ca fiind introvertit. „Șumi” spune că a reușit să-l facă pe mijlocașul naționalei să joace la capacitatea sa maximă.

„Este un jucător dorit de forțele din Turcia. A crescut foarte mult cu mine, în 33 de meciuri a marcat peste 17 goluri, înseamnă foarte mult. Este un lider de echipă, un băiat care mi s-a părut introvertit la început, dar m-am înșelat.

Un jucător căruia am reușit să îi intru la inimă, să-l urc la capacitatea lui maximă și să intre în atenția granzilor din Turcia. Sunt mândru că am lucrat cu el și că am putut să îmi pun amprenta pe urcarea lui în carieră”, a declarat Marius Șumudică, la PRO X.

Alex Maxim (30 de ani) a fost transferat de Gaziantep, liber de contract, în vara lui 2020, de la FSV Mainz. Acesta mai are contract până în 2022 cu formația turcă.

2.6 milioane de euro este cota lui Alex Maxim, conform transfermarkt.com

12 goluri și 1 pasă decisivă a dat Alex Maxim în 25 de meciuri jucate pentru Gaziantep, în acest sezon

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele