FOTO | Dovada că unul dintre cei mai curtați jucători din Europa a fost propus în România. Putea salva „U” Cluj de la faliment, dar s-a renunțat la el. Ghanezul e coleg acum cu Stanciu și Chipciu și va juca deseară pe Old Trafford

FOTO | Dovada că unul dintre cei mai curtați jucători din Europa a fost propus în România. Putea salva
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Frank Acheampong (23 ani), una dintre vedetele lui Anderlecht și una dintre principalele ținte ale lui Liverpool a fost refuzat de „U” Cluj în 2010.
  • Clujenii n-au mai mers să-l vadă când juca în Ghana și era propus la „șepcile roșii”. Costa 150.000 de euro, iar valoarea i-a crescut de 30 de ori de atunci.


Este o poveste despre lipsa viziunii în fotbalul românesc și despre felul superficial în care se tratează jucători ce pot fi adevărate comori pentru echipele de la noi. O poveste din ciclul Litmanen, Obi Mikel, Zigic sau Kolarov, jucători care n-au fost primiți în România și au ajuns staruri de milioane de euro.

La fel s-a întâmplat și cu Frank Acheampong, ghanezul de la Anderlecht, care astăzi va întâlni Manchester United. În 2010, agentul Virgil Colfescu îl propunea la Universitatea Cluj, club abia preluat de Florian Walter și care juca în liga secundă. Acheampong era al doilea golgheter al campionatului din Ghana, la doar 16 ani și costa 150.000 de euro. Walter i-a făcut o invitație oficială să vină în probe la Cluj, iar agentul jucătorului, Pablo Acosta, l-a convins pe acesta să vină în România. A apărut însă o convocare la echipa națională sub 20 de ani a Ghanei, care juca în Africa de Sud, astfel Acosta i-a invitat pe clujeni să se deplaseze în Africa pentru a-l vedea și pentru a negocia transferul său. Oficialii clujeni n-au mai fost interesați de ofertă, iar Frank Acheampong s-a transferat la o altă echipă din Ghana, apoi în Thailanda, pentru ca trei ani mai târziu să ajungă la Anderlecht pentru 1 milion de euro.

Astăzi este de 30 de ori mai scump

Valoarea mijlocașului de bandă a ajuns 4,5 milioane de euro pe site-ul transfermarkt.de, de 30 de ori mai scump decât era în 2010. A reușit 5 goluri în 38 de meciuri la Anderlecht, în actualul sezon, iar cluburile mari îi fac „marcaj”. În presa internațională se vorbește că Acheampong este unul dintre primii jucători pe lista de achiziții din vară a lui Liverpool, iar suma de transfer ar putea fi chiar mai mare de 4.5 milioane de euro.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…