Fotbalistul lui Dinamo din era Cortacero e la un pas de transferul incredibil la FC Barcelona. Au început negocierile decisive

Fotbalistul lui Dinamo din era Cortacero e la un pas de transferul incredibil la FC Barcelona. Au început negocierile decisive
  • Publicat:

Fotbalistul lui Dinamo din era Cortacero e la un pas de transferul incredibil la FC Barcelona, întrucât jurnaliștii catalani informează că gruparea blaugrana a declanșat deja tratativele în acest sens.

Este vorba despre Aleix Garcia, mijlocașul central în vârstă de 26 de ani, care în actualul sezon a impresionat în tricoul celor de la Girona, revelația din La Liga, acolo unde este de altfel și căpitan.

Aleix Garcia, fotbalistul lui Dinamo din era Pablo Cortacero, este dorit insistent de FC Barcelona

Grație evoluțiilor foarte bune avute până în prezent în această stagiune pentru micuța grupare catalană, aflată în prezent pe primul loc în clasament, cu un punct în plus față de Real Madrid, dar și cu un meci mai mult disputat, Aleix Garcia a ajuns chiar să debuteze pentru naționala Spaniei, fapt ce le-a stârnit interesul pentru el celor de la FC Barcelona.

În ultimele săptămâni s-a scris foarte mult în presa din Spania, în special în cea din Catalunya, în legătură cu acest interes al clubului de pe „Camp Nou” pentru Aleix Garcia, dar se pare că în tot acest timp cei de la Girona au susținut că nu se vor despărți sub nicio formă în această iarnă de vedeta lor.

Asta și pentru că până în prezent nu au existat contacte oficiale între cele două cluburi pe seama acestui subiect, situație care se pare că s-a schimbat acum.

Jurnaliștii catalani susțin că echipa blaugrana a demarat primele discuții oficiale în acest sens

Potrivit Mundo Deportivo, FC Barcelona a început în sfârșit tratativele concrete cu Girona pentru această eventuală mutare și astfel sunt șanse destul de mari ca în scurt timp oficialii clubului blaugrana să prezinte chiar și o primă ofertă oficială în acest sens.

Așadar, în cazul în care acea ofertă ar urma să fie una foarte bună din punct de vedere financiar, este posibil ca reprezentanții micuțului club catalan să nu mai poată rezista tentației de a-l ceda în cele din urmă pe Aleix Garcia, chiar dacă, după cum se știe deja destul de bine, Girona este deținută într-o proporție destul de mare de cei de la „City Football Group”, fondul de investiții care „pompează” bani deja de mulți ani în Manchester City, printre altele.

Aleix Garcia a ajuns la Dinamo în octombrie 2020, prezentat drept o mare vedetă, în condițiile în care venea direct de la Manchester City. Întrucât situația de la acel moment de la clubul din „Ștefan cel Mare” a fost una cel puțin specială, cu mari probleme la nivel financiar și administrativ, mijlocașul central spaniol nu a putut să își arate prea mult calitățile și s-a despărțit de „câini” după doar câteva luni, perioadă în care nu a fost plătit aproape deloc de administrația Pablo Cortacero.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…