Fostul preşedinte al Barcelonei dezvăluie cum e viaţa în închisoare: „Ne-au dat patru prezervative şi patru cutii de vaselină! Carantina mi se pare paradis”

Bogdan Savin
Fostul preşedinte al Barcelonei dezvăluie cum e viaţa în închisoare: „Ne-au dat patru prezervative şi patru cutii de vaselină! Carantina mi se pare paradis”

Fostul preşedinte al celor de la FC Barcelona, Sandro Rosell, a petrecut 643 de zile după gratii. Omul care a condus trupa catalană în perioada 2011 – 2014 a ajuns la închisoare din cauza unor nereguli privind vânzarea drepturilor de televizare ale meciurilor echipei naţionale a Braziliei, dar şi a altor probleme legate de un contract de sponsorizare. El a petrecut doi ani după gratii, fiind eliberat în urmă cu un an, în aprilie 2019.

Fostul oficial a oferit un interviu celor de la Mundo Deportivo și a dezvăluit cât de greu a fost în închisoare. Primele clipe l-au marcat pe Sandro Rosell. „Mi-amintesc că atunci când am ajuns la penitenciar ne-au dat patru prezervative şi patru cutii de vaselină. Sicer, am fost cam îngrijorat. În închisoare ori mori pe interior, ori ieşi mai puternic. Acum, carantina mi se pare paradis spre deosebire de cei doi ani petrecuţi după gratii. Am spaţiu, nu o celulă de 12 metri pătraţi. Sunt cu familia, mâncarea e bună, am toaletă separat, sunt în contact cu lumea, ceea ce în ultimii doi ani nu a fost posibil”, a spus Sandro Rosell, fostul preşedinte al FC Barcelona, conform publicației spaniole Mundo Deportivo.

Rosell a mai declarat că dacă nu era preşedintele Barcelonei nu ar fi ajuns niciodată după gratii. Acesta susţine că poziţia din fruntea clubului blaugrana i-a atras toate problemele. „Am avut 72 de verificări fiscale din momentul în care am fost ales preşedintele Barcelonei. Până în acel moment nu am avut nici măcar o inspecţie financiară. Este asta o coincidenţă?”, a mai spus acesta.

  • Banca centrală din Spania a anunţat că se aşteaptă la o scădere economică între 6,6% şi 13,6% din PIB în anul 2020, din cauza efectelor generate de pandemia de coronavirus, informează cotidianul Le Figaro.
  • Scăderea va fi „fără precedent în istoria recentă”, chiar dacă amploarea este „mult sub semnul incertitudinii”, depinzând de durata restricţiilor antiepidemice, iniţiate pe 14 martie şi în vigoare până cel puţin pe 9 mai, anunţă Banca Spaniei.
  • Spania, a patra economie ca mărime din zona Euro, este puternic afectată de pandemie şi de restricţiile antiepidemice.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania