FC Barcelona e gata să facă transferul! Adrian Mazilu e la un pas să devină coleg cu Ansu Fati

Redactor:
Florin Cozma
FC Barcelona e gata să facă transferul! Adrian Mazilu e la un pas să devină coleg cu Ansu Fati
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Barcelona e gata să facă transferul. Ansu Fati, jucătorul catalanilor, este aproape de a fi împrumutat la Brighton, echipă din Premier League, unde ar putea fi coleg cu Adrian Mazilu.

FC Barcelona e gata să facă transferul! Adrian Mazilu e la un pas să devină coleg cu Ansu Fati

Adrian Mazilu, fotbalistul celor de la Farul Constanța, este subiectul acordului dintre echipa lui Gică Hagi și Brighton, formație din Premier League, pentru transferul acestuia în iarna anului 2024.

Mutarea se va definitiva în perioada de mercato din iarnă. Clubul englez, la care antrenează Roberto De Zerbi, fostul fotbalist al celor de la CFR Cluj, a terminat ultimul sezon pe poziția a șasea, poziție ce îi asigură un loc în grupele Europa League. Recent, jurnaliștii spanioli de la Marca au anunțat că Ansu Fati, mijlocașul spaniol al FC Barcelona, este aproape de a ajunge la Brighton, fiind dorit chiar și de Tottenham.

Jucătorul ar putea fi împrumutat în Premier League, până la finalul sezonului, întrucât Xavi, antrenorul catalanilor, nu îl mai include în planurile sale. Tânărul fotbalist ofensiv a strâns doar 47 de minute în tricoul formației de pe Camp Nou, în trei meciuri.

Cariera lui Ansu Fati se află într-un regres

Ansu Fati și-a făcut perioada junioratului la „La Masia”, celebra academie a Barcelonei, dar a trecut și pe la juniorii celor de la Sevilla. Pentru clubul catalan, a evoluat la reprezentativele U16, 18, U19 și la echipa secundă.

Cariera sa, la nivel de seniori, a început în toamna anului 2020, la acel moment cota lui de piață fiind de 50 de milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate. Spaniolul a avut ghinionul să se accidenteze, nereușind să își mai regăsească forma bună. După zvonurile conform cărora ar putea ajunge la Tottenham, echipă antrenată de Ange Postecoglou, se pare că tânărul mijlocaș este mai aproape de Brighton, formație ce evoluează tot în Premier League. Adrian Mazilu va ajunge la club, în Anglia, în iarna următoare, asfel existând șanse să fie coleg cu Ansu Fati.

Britanicii au început bine campionatul, aflându-se pe locul șase în clasament, poziție ocupată și la finalul sezonului precedent, cu două victorii din trei meciuri disputate. La momentul actual, Brighton are cel mai bun atac din Premier League, reușind să marcheze de nouă ori, dar primind și cinci goluri. În ultima etapă, viitorul club al lui Adrian Mazilu a fost învins, pe teren propriu, de către West Ham United, fosta adversară a FCSB-ului din grupele Conference League.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Putin a dat ORDIN. Armele nucleare ale Rusiei...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale