EXCLUSIV | Reacția lui Mircea Lucescu după ce s-a anunțat că semnează cu un club important din Europa: „Sunt acolo în acest moment, acum am ajuns…”

EXCLUSIV | Reacția lui Mircea Lucescu după ce s-a anunțat că semnează cu un club important din Europa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Contactat de ProSport, Mircea Lucescu a negat informațiile apărute în presa turcă. Nu a discutat cu Beșiktaș pentru preluarea băncii tehnice. „Nu e nimic adevărat. Nu merg la Beșiktaș. Sunt în Turcia în acest moment, acum am ajuns, dar pentru a vedea meciul din acesată seară, dintre Galatasaray și Basaksehir. E meciul care decide titlul„.


Mircea Lucescu s-ar fi înțeles cu Beșiktaș, pentru a ocupa postul de antrenor din sezonul următor, anunță presa din Turcia. Deși în ultimele luni s-a speculat intens pe seama acestei posibilități, acum se pare că totul ar fi pus la punct, iar conducerea turcilor l-ar fi convins pe Lucescu să semneze.

Ipoteza unei colaborări între turci și Lucescu a ajuns în spațiul public după ce Senol Gunes s-a înțeles cu Federația Turcă de Fotbal, pentru preluarea echipei naționale. Bașcanii au luat legătura cu Mircea Lucescu, dar acesta ar fi refuzat să dea un răspuns, potrivi presei din Tucia. Mai mult, într-o discuție cu ProSport din urmă cu o lună, „Il Luce” nega discuția.” Nu se pune problema să preiau o echipă dinTurcia. Este exclus ca eu și Răzvan să preluăm același club. El are drumul său și știu că vrea să rămână la PAOK, unde să ducă la bun sfârșit proiectul„, după ce Fanatik.tr preciza că există posibilitatea ca cei doi să ocupe poziții la Beșiktaș. Mircea Lucescu în conducere, iar Răzvan Lucescu antrenor.

Mircea Lucescu ar urma să semneze pe 2 ani cu Beșiktaș și va primi un salariu anual de două milioane de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri