Acasa » Fotbal Extern » Europa League » ‘Vineri mă văd cu cei din conducere!** Discutăm strategia și despre ce va mai fi pe viitor’

‘Vineri mă văd cu cei din conducere!** Discutăm strategia și despre ce va mai fi pe viitor’

Tehnicianul dinamovist, Cornel Țălnar, a declarat după înfrângerea suferită la Atena că la primul gol, greșeala aparține în mare parte portarului Dolha, deși acesta susține că a fost faultat la acea fază. Antrenorul lui Dinamo a afirmat că vineri se va întâlni cu oamenii din conducerea clubului în vederea luării unor decizii referitoare la viitorul formației din Ștefan cel Mare. În ceea ce-l privește pe Tamaș, Țălnar a spus că și l-ar mai dori pe acesta la echipă, dar decizia nu-i aparține. "Dolha a greșit la primul gol, era mingea lui, dar el mi-a spus că a fost dezechilibrat la acea fază. Sper să-l mai vedem pe Tamaș la Dinamo, dar depinde doar de el și de conducere. Vineri mă văd cu cei din coducere. Vom face programul de iarnă, vom discuta despre strategie și despre ce va mai fi pe viitor", a declarat Cornel Țălnar
16 dec. 2009, 22:59, Fotbal Extern
'Vineri mă văd cu cei din conducere!** Discutăm strategia și despre ce va mai fi pe viitor'

Tehnicianul dinamovist, Cornel Țălnar, a declarat după
înfrângerea suferită la Atena că la primul gol, greșeala aparține
în mare parte portarului Dolha, deși acesta susține că a fost
faultat la acea fază. Antrenorul lui Dinamo a afirmat că vineri se
va întâlni cu oamenii din conducerea clubului în vederea luării
unor decizii referitoare la viitorul formației din Ștefan cel Mare.
În ceea ce-l privește pe Tamaș, Țălnar a spus că și l-ar mai dori
pe acesta la echipă, dar decizia nu-i aparține.

„Dolha a greșit la primul gol, era mingea lui, dar el
mi-a spus că a fost dezechilibrat la acea fază. Sper să-l mai vedem
pe Tamaș la Dinamo, dar depinde doar de el și de conducere. Vineri
mă văd cu cei din coducere. Vom face programul de iarnă, vom
discuta despre strategie și despre ce va mai fi pe
viitor”,
a declarat Cornel Țălnar