Villareal, în locul Mallorcăi** în Liga Europa

  • Publicat:
  • Actualizat:

UEFA a stabilit ca Villareal să fie echipa care să ia locul
Mallorcăi în acest sezon de Liga Europa, după ce ultima a fost
exclusă din cupele europene.

Oficialii „submarinului galben” au anunțat pe site-ul oficial că
UEFA le-a trimis o scrisoare prin care i-a informat că ei vor lua
locul clubului RCD Mallorca.

UEFA anunțase în urmă cu două zile (22 iulie) că Mallorca a fost
exclusă din Liga Europa din cauza datoriilor, asta după ce
oficialii forului au monitorizat timp de mai bine de două luni
problemele clubului spaniol, ajungând la concluzia că nu există
semne de redresare.

Astfel, regulamentul UEFA stipulează că locul unei echipe excluse
este luat de următoarea clasată. În Primera, Getafe era următoarea
clasată, însă cum aceștia erau deja calificați în Liga Europa, a
fost aleasă Villareal, care a încheiat sezonul pe locul șapte.

>
Villareal va juca în play-off-ul pentru grupele Ligii
Europa.

60 de milioane de euro este suma
datoriilor clubului Mallorca, conform presei din
Spania

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele