Vestea cea mai bună pentru CFR Cluj după înfrângerea de la Roma. Neil Lennon a făcut anunțul. Celtic nu vine cu titularii la Cluj

Vestea cea mai bună pentru CFR Cluj după înfrângerea de la Roma. Neil Lennon a făcut anunțul. Celtic nu vine cu titularii la Cluj
  • Publicat:

CFR Cluj – Celtic Glasgow este meciul care a devenit crucial pentru echipa lui Dan Petrescu, după eșecul de la Roma, 0-1 cu Lazio. Clujenii trebuie să obțină cel puțin un egal pentru a se califica în „primăvara europeană”, iar în acest caz nu ar mai conta ce se întâmplă în jocul dintre Rennes și Lazio. Celtic revine la Cluj, la patru luni de la ultimul meci jucat în Gruia, 1-1 în preliminariile pentru UEFA Champions League, dar de data aceasta lucrurile vor sta diferit.

După 3-1 cu Rennes, echipa scoțiană a ajuns la 13 puncte în grupa E din Europa League și nu mai poate pierde primul loc.

Neil Lennon: ”Mergem relaxați”

Astfel, Celtic își permite să-și odihnească jucătorii, iar vestea pe care o așteptau fanii CFR-ului a venit de la managerul campioanei Scoției, Neil Lennon.

”Mergem acolo relaxați și va fi o echipă schimbată pentru că este în mijlocul unui program foarte încărcat și cred că unii jucători vor să joace și merită să joace, iar alții au nevoie de o pauză”, a spus tehnicianul imediat după victoria cu Rennes.

CFR Cluj scapă de vedetele lui Celtic

Celtic se va concentra pe campionat în luna decembrie, pentru că are de disputat nu mai puțin de opt partide în competițiile interne, în ultima lună din an.

Cu patru zile înainte de jocul cu CFR, Celtic are de jucat derby-ul istoric cu Rangers, în Cupa Ligii. În campionat, adversara clujenilor împarte primul loc cu rivala eternă, după 13 etape. Este de așteptat ca vedetele Foster, Ajer, Nitcham, Forest sau Edouard să nu facă deplasarea la Cluj, pentru că ei sunt jucătorii cu cele mai multe partide disputate în acest sezon. În plus, căpitanul Scott Brown este suspendat pentru ultimul meci din grupă.

Meciul CFR Cluj – Celtic are loc pe 12 decembrie, la Cluj-Napoca.

Înaintea defășurării ultimei etape a fazei grupelor, în seria în care joacă CFR Cluj, Celtic e lider cu 13 puncte și e deja calificată, CFR are 9 puncte, Lazio e pe 3 cu 6 puncte, iar Rennes are 1 punct.

În eventualitatea în care CFR și Lazio termină cu același număr de puncte, romanii sunt avantajați de golul marcat la Cluj. A fost 2-1 pentru CFR în România și 1-0 pentru italieni la Roma.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen