Transformers CFR. Caramavrov, despre victoria campioanei cu Lazio

Transformers CFR. Caramavrov, despre victoria campioanei cu Lazio
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transformers CFR Cluj, poate fi noua denumire a campioanei României. După un joc fricos în prima repriză, echipa antrenată de Dan Petrescu s-a transformat incredibil după pauză și a reușit să învingă un nume mare al fotbalului italian! Când am văzut sistemul folosit de Bursuc, 5-3-2, bată-l vina de sistem, mi-a fugit gândul imediat la meciul naționalei cu Spania, din preliminarii, când ibericii puteau avea 5-0 sau 6-0 la pauză.

Așa a începul și jocul de joi, cu echipa italiană stăpânind terenul cu autoritate și ratând ocazii importante. Spațiile erau mari, atacanții oaspeților ajungeau foarte repede aproape de careul nostru, anticipam câteva goluri până la pauză. Din fericire pentru noi, a venit doar unul, ceferiștii au dus și ei mingea în careu și au obținut un penalty prin transformarea căruia au intrat cu un nesperat 1-1 la pauză. Cu toate acestea, previziunile nu erau deloc optimiste pentru partea a doua.

Petrescu n-a schimbat sistemul, a făcut doar o mutare la pauză, Omrani în locul pierdutului în spațiu Traore, și a reușit să inoculeze ceva în mintea jucătorilor. Un dopaj mental, pentru că echipa a fost complet diferită ca exprimare, a căpătat siguranță, de parcă băieții ar fi învățat un pic de fotbal, sau mai mult, în cele 15 minute de repaus.

Sunt ferm convins că marele merit e al antrenorului, care a reușit să-i facă pe fotbaliștii săi, în numai câteva minute, să abordeze altfel confruntarea dezechilibrată până atunci, cu mai mult tupeu, cu mai mult curaj.

Miraculos, valorile s-au egalat, CFR a trecut la conducerea jocului, în timp ce Lazio părea uluită de echipa adversă, pentru că aceasta nu mai era cea din prima repriză! În loc de o schimbare, Dan Petrescu făcuse 11.

11 jucători noi, proapseți, care au alergat de au rupt pământul, au dus adversarii spre propriul careu, și-au creat ocazii, au căpătat siguranță și în apărare.

Iar Omrani, cât e el de distrat, a pistonat permanent, s-a demarcat, a înțepat, a împins, a șutat, a ratat, a avut și noroc și a băgat-o până la urmă în poartă.

E o victorie mare pentru CFR, pentru Dan Petrescu, pentru fotbalul românesc, pentru noi, cei care iubim acest sport. Cu toate problemele pe care le avem în fotbal și în sport, mai mișcăm, ne mai târâm datorită unor astfel de oameni, cum sunt băieții de la CFR, împreună cu antrenorul lor, și cum au fost tinerii luptători de la Campionatul European U21.

Trăim pentru fotbal, fotbalul mai trăiește pentru noi. Felicitări, CFR!

.

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen