Topiți** la 42°C!

Până la antrenamentul oficial al Vasluiului de a seară, programat la ora 19.00, Cristi Dulca și-a ținut cantonați jucătorii în Hotelul Hilton din Nicosia, din cauza căldurii excesiv de mari. Ieri, la ora 14.00, termometrele indicau 42,8 de grade Celsius. "După ce am avut o ședință video în care am studiat din nou jocul Omoniei, intenționam să mergem la un club unde jucătorii să se relaxeze. Ne-a fost imposibil să ieșim însă din hotel pentru că toate cluburile de bowling se deschid aici la ora 17.00. Am renunțat să mai mergem pentru că la ora 19.00 am avut programat antrenamentul oficial. Aproape totul este închis în Nicosia pentru că temperatura este insuportabilă", a spus Dulca.
Topiți** la 42°C!

Până la antrenamentul oficial al Vasluiului de a seară, programat la ora 19.00, Cristi Dulca și-a ținut cantonați jucătorii în Hotelul Hilton din Nicosia, din cauza căldurii excesiv de mari.
Ieri, la ora 14.00, termometrele indicau 42,8 de grade Celsius. "După ce am avut o ședință video în care am studiat din nou jocul Omoniei, intenționam să mergem la un club unde jucătorii să se relaxeze. Ne-a fost imposibil să ieșim însă din hotel pentru că toate cluburile de bowling se deschid aici la ora 17.00. Am renunțat să mai mergem pentru că la ora 19.00 am avut programat antrenamentul oficial. Aproape totul este închis în Nicosia pentru că temperatura este insuportabilă", a spus Dulca.

Primă de 10.000 de euro de jucător

Tehnicianul moldovenilor mai speră ca la ora meciului, programat la ora 19.00, temperatura din Nicosia să fie una normală. "Am prins o perioadă cu temperaturi normale pentru ciprioți. Ei nu sunt deloc speriați pentru că așa e în fiecare an ", a spus Dulca. Meteorologii au anunțat 37 de grade Celsius la ora jocului de azi. Altfel, dacă vor obține calificarea în play-off-ul Europa League, fiecare jucător de la Vaslui va fi recompensat de conducere cu câte 10.000 de euro. "Este normal ca o parte din banii pe care îi va încasa clubul în caz de calificarea în grupele Europa League să se ducă în buzunarul jucătorilor ", a spus Adrian Porumboiu.

"Dacă avem valoare, vom trece și peste căldură, și peste atmosfera făcută de suporterii ciprioților și ne vom califica", Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

"Dacă am fi eliminați, ar fi bineînțeles un eșec, dar asta nu înseamnă că ar fi o tragedie sau că echipa nu are valoare. Trebuie să avem răbdare", Takis Lemonis, antrenor Omonia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania