„Țânțarul” și înțelepții fotbalului

Redactor:
Matei Udrea
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost odată un înțelept la care oamenii din întreaga împărăție
veneau pentru a cere sfaturi și judecată dreaptă în toate
pricinile. Înțeleptul obișnuia să ofere povețe și soluții atât de
întortocheate și ambigue, încât nimeni nu pricepea nimic. Cu cât
era mai încurcat discursul marelui jude, cu atât sporea respectul
locuitorilor, care plecau spre casele lor gândindu-se cât de
deștept e importantul personaj și cât de netoți sunt ei, de nu pot
să-i pătrundă sensul vorbelor. Totul s-a sfârșit într-o zi, când
judecătorul a vorbit, pentru întâia dată, simplu, dând o explicație
pe înțelesul supușilor. Nefericitul a fost alungat pe dată de
oamenii furioși: „Atâta lucru eram și noi în stare să observăm și
să spunem!”.

Cornel Țălnar nu este și nici nu se pretinde a fi mare
tehnician. Acum un an, când fusese adus – ca de obicei – interimar
la Dinamo, până găseau acționarii un antrenor cu ștaif, a preluat
echipa când șansele la titlu erau deja compromise. Roș-albii mai
jucau doar de amorul artei, dar au bătut Steaua cu 2-1. Surpriză
mare, care avea să decidă, în final, soarta titlului. Om cu simțul
ridicolului, „Țânțarul” nu s-a lansat, apoi, în explicații savante.
A rezumat cum i-a bătut pe marii dușmani într-o singură propoziție,
simplă și frustă: „Am forțat pe la Rădoi, că era mai lent”. Pe
„gaura” aia se dăduseră golurile.

Aseară, cu Țălnar pe bancă, Dinamo a devenit singura echipă din
țară care a reușit să învingă în ultimele 16 meciuri jucate de
români în Europa League. 2-1 cu Sturm Graz și roș-albii rămân
ultima echipă din campionatul nostru care mai păstrează șanse de
calificare în primăvara europeană înaintea ultimei etape.

Nimic anormal, nimic senzațional: Țălnar va fi alungat cu pietre
de îndată ce unul dintre înțelepții fotbalului nostru se va lăsa,
în sfârșit, înduplecat să revină la Dinamo. Pentru că „Țânțarul” nu
știe să explice, cu cuvinte meșteșugite, tactici sublime, în care
fundașii de culoare sunt confundați cu atacanții albi. Sau
viceversa. Ca la Tiraspol.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen