Ștefan Târnovanu este gata de meciul cu Lyon, mai ales că portarul este tot mai aproape de un transfer important, pe fondul evoluțiilor bune din Europa League.
Portarul roș-albaștrilor crede că tărie într-o calificare în sferturile Europa League, mizând și pe o evoluție bună din partea fundașilor.
Ștefan Târnovanu a participat alături de Elias Charalambous la conferința de presă și a subliniat ce obiectiv are FCSB pentru prima manșă a dublei cu formația din Ligue 1.
„Ne așteaptă un meci mare mâine, sper ca după acest meci, săptămâna viitoare când ajungem în Franța, să avem o șansă bună să ne calificăm mai departe. Eu sunt o persoană optimistă. Cred în băieții din fața mea și sper din tot sufletul să ne calificăm”, a spus Ștefan Târnovanu.
Ștefan Târnovanu a subliniat că un aspect foarte important în această dublă manșă ar fi ca Lyon să nu marcheze pe cel mai mare stadion al țării noastre.
„I-am analizat, am avut o ședință, vom avea și mâine. Nu vă pot spune în detaliu cu ce îi putem surpinde. Pentru noi cel mai important lucru e să nu primim gol. Dacă nu primim gol vom avea o șansă foarte bună. Lyon este o echipă mare, dintr-un campionat puternic, dar aici nu e vorba de ei”, a subliniat portarul campioanei din Superliga.
„Eu cred că e vorba de noi, de cum vom fi noi. Mie nu îmi este frică, vom vedea mâine ce va fi”, a mai afirmat Târnovanu.
Portarul roș-albaștrilor este pe punctul să plece într-un campionat de top al Europei. „Eu nu știu nimic despre asta (n.r. că Galatasaray și Napoli își trimit oamenii la meciul cu Lyon). Are clauză de 10 milioane de euro. Să o plătească dacă îl vor pe Târnovanu. Nu prea mă interesează, dar eu aș vrea Napoli, normal”, a declarat Gigi Becali, conform sportpesurse.ro.