Speranțe mari!** „Vom clădi un club de talie europeană!”

Timișoara a căzut de pe un cal frumos, fiind eliminată de Stuttgart din play-off-ul Ligii Campionilor. Președintele Chivorchian este de părere că jucătorii lui Sabău vor demonstra în Europa League că formează o trupă solidă. Obiectivul este primăvara europeană, deoarece Poli are gânduri mari și vrea să devină în următorii ani o formație cu nume în Europa. "Mergem la tragerea la sorți cu speranțe pentru o grupă favorabilă. În cele două jocuri de până acum, echipa cred că a demonstrat că merită să facă parte din grupele Europa League și vom încerca să jucăm cât mai bine pentru a ajunge în primăvara europeană. Nimeni nu digeră așa de usor o înfrângere și o eliminare dar din fiecare participare încercăm să acumulăm experiență. Vom clădi un club de talie europeană", a declarat Gheorghe Chivorchian, la SptFM. Transferurile lui Varga și Bălan nu mai reprezintă o prioritare pentru gruparea de pe Bega, deoarece pretențiile lui Șiman au fost exagerate. În aceste codiții, Poli se ca reorienta către alți jucători, Roman și Sburlea de la Brașov fiind în capul listei. Dacă nici aceste mutări nu se vor realiza, piața externă rămâne o soluție de avarie:"Varga și Bălan au făcut obiectul nostru, dar când am făcut oferta, domnul Șiman a considerat că nu este suficient, așa că ne vom orienta către alți jucători. Vom încerca să ne orientăm către jucător
Speranțe mari!** "Vom clădi un club de talie europeană!"

Timișoara a căzut de pe un cal frumos, fiind eliminată de Stuttgart din play-off-ul Ligii Campionilor. Președintele Chivorchian este de părere că jucătorii lui Sabău vor demonstra în Europa League că formează o trupă solidă. Obiectivul este primăvara europeană, deoarece Poli are gânduri mari și vrea să devină în următorii ani o formație cu nume în Europa.

"Mergem la tragerea la sorți cu speranțe pentru o grupă favorabilă. În cele două jocuri de până acum, echipa cred că a demonstrat că merită să facă parte din grupele Europa League și vom încerca să jucăm cât mai bine pentru a ajunge în primăvara europeană. Nimeni nu digeră așa de usor o înfrângere și o eliminare dar din fiecare participare încercăm să acumulăm experiență. Vom clădi un club de talie europeană", a declarat Gheorghe Chivorchian, la SptFM.

Transferurile lui Varga și Bălan nu mai reprezintă o prioritare pentru gruparea de pe Bega, deoarece pretențiile lui Șiman au fost exagerate. În aceste codiții, Poli se ca reorienta către alți jucători, Roman și Sburlea de la Brașov fiind în capul listei. Dacă nici aceste mutări nu se vor realiza, piața externă rămâne o soluție de avarie:"Varga și Bălan au făcut obiectul nostru, dar când am făcut oferta, domnul Șiman a considerat că nu este suficient, așa că ne vom orienta către alți jucători. Vom încerca să ne orientăm către jucători din campionatul intern, iar dacă nu vom găsi, ne com orienta către alte campionate"

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]