Seto ar putea pleca de la Astra: "Avem o ofertă interesantă!" Ce ţinte de transfer au giurgiuvenii

18 iul 2013 2106 afişări Comentează şi tu Europa League
Seto ar putea pleca de la Astra: "Avem o ofertă interesantă!" Ce ţinte de transfer au giurgiuvenii

Astra întâlneşte azi pe Omonia Nicosia (ora 21:30, DigiSport) în turul II preliminar al Europa League.

Dinu Gheorghe spune că principalul obiectiv al echipei în meciul de diseară este să nu primească gol.

"Omonia e cel mai greu adversar, iar dacă vom trece de ei vom fi cap de serie. I-am studiat destul de bine, ştim cam tot ce se poate şti despre ei. Ne convine că este o echipă ofensivă. Sunt foarte periculoşi atunci când le laşi spaţii. Dacă vom avea o atitudine bună, cred că vom avea şanse. Obiectivul e să nu primim gol, iar dacă putem să câştigăm, e cu atât mai bine." a spus Dinu Gheorghe la Sport.ro

Preşedintele giurgiuvenilor a dezvăluit şi numele jucătorilor cu care negociază în acest moment.

"Dani Coman este o pistă pentru noi, la fel ca şi Marian Cristescu. Ar fi mai fi Grigore de la Rapid, aşteptăm să vedem ce decizie va lua." a mai spus preşedintele Astrei.

Dinu Gheorghe a mai dezvăluit că pe adresa clubului a sosit o ofertă interesantă pentru Seto, din partea unei echipe din Golf.

"Avem o ofertă interesantă din Golf pentru Seto. Pentru club ar fi benefică. E o sumă de aproximativ un milion de euro. Să vedem ce va decide jucătorul", a mai precizat Dinu Gheorghe.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.