FCSB a pus în vânzare biletele pentru returul play-off-ului din Europa League împotriva celor de la PAOK Salonic. Meciul tur va avea loc în Grecia, unde gruparea „roș-albastră” s-a impus cu scorul de 1-0 în duelul din această competiție.
Returul se va disputa pe Arena Națională, iar meciul de la București stârnește cel mai mare interes din partea fanilor campioanei, ceea ce i-a determinat pe oficialii echipei bucureștene să pună în vânzare biletele încă de joi după-amiază.
Oficialii celor de la FCSB au pus în vânzare încă de joi după-amiază biletele pentru meciul retur împotriva celor de la PAOK Salonic, din play-off-ul optimilor de finală din Europa League. În doar 24 de ore de la punerea în vânzare a tichetelor, au fost achziționate aproximativ 28.000 de bilete, deși partida se va juca abia peste aproximativ două săptămâni, potrivit golazo.ro.
Prețul biletelor variază de la 30 de lei pentru un bilet la inelul trei al peluzelor și pot ajunge până la 350 de lei pentru unul în zona VIP 1 a celui mai mare stadion al țării.
Prețurile biletelor la meciul dintre FCSB și PAOK Salonic:
PELUZA – INEL 3 – 30 LEI
PELUZA – INEL 2 – 50 LEI
PELUZA – INEL 1 – 60 LEI
TRIBUNA 1 – INEL 3 – 80 LEI
TRIBUNA 1 – INEL 2 – 90 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 3 – 80 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 2 – 90 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 1 – 100 LEI
VIP 3 – 250 LEI
VIP 2 – 300 LEI
VIP 1 – 350 LEI
Interesul manifestat de fanii celor de la FCSB pentru partida de pe Arena Națională împotriva grecilor de la PAOK Salonic este atât de mare, încât există posibilitatea ca meciul să doboare recordul de asistență de la ultima partidă jucată de formația „roș-albastră” în cupele europene, cea în fața vedetelor lui Manchester United.
La partida cu „diavolii roșii”, au fost prezenți în tribunele celui mai mare stadion din România 50.128 de spectatori. United s-a impus cu 2-0 în meciul disputat la București, din ultima etapă a fazei ligii din Europa League. Succesul trupei pregătite de Ruben Amorim le-a asigura prezența direct în optimile competiției, în timp ce FCSB va trebui să treacă de PAOK, echipă antrenată de Răzvan Lucescu pentru a avansa în optimi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER