Acasa » Fotbal Extern » Europa League » Ce au scris ucrainenii după ce U Cluj a scos un egal nesperat în deplasare cu Dinamo Kiev

Ce au scris ucrainenii după ce U Cluj a scos un egal nesperat în deplasare cu Dinamo Kiev

Cristian Hitruc
Ce au scris ucrainenii după ce U Cluj a scos un egal nesperat în deplasare cu Dinamo Kiev
SURSĂ: Profimediaimages 09.07.2026

Jurnaliștii din Ucraina au reacționat imediat după ce Universitatea Cluj a scos un egal nesperat în partida disputată în Polonia, în fața celor de la Dinamo Kiev.

Reamintim că cele două formații s-au întâlnit în primul tur preliminar din UEFA Europa League, într-un meci care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Reacția ucrainienilor după Dinamo Kiev – U Cluj 

Dinamo Kiev și Universitatea Cluj s-au întâlnit joi, 9 iulie 2026, în Polonia, în primul tur preliminar din UEFA Europa League.

Manșa tur s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, iar ambele echipe au avut ocazii importante de a marca. Imediat după meci, jurnaliștii ucrainieni au reacționat și s-au arătat dezamăgiți de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj.

Aceștia au precizat că echipa lor a prestat un joc mai bun decât Universitatea Cluj și au mai notat că Dinamo Kiev are parte de „un început dificil de sezon european”.

„Un început dificil de sezon european. Ghinionul lui Ponomarenko. În ciuda avantajului Kievului, meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0”, au transmis cei de la sport.ua.

Lotul ucrainienilor, mai valoros

Înainte de startul partidei din Polonia, Dinamo Kiev era văzută ca mare favorită. Conform platformei de specialitate Transfermarkt, lotul ucrainienilor este cotat în acest moment la aproximativ 85 de milioane de euro.

De partea cealaltă, lotul celor de la Universitatea Cluj este cotat în acest moment, de aceeași platformă, la aproximativ 19 milioane de euro.

Ce urmează pentru U Cluj

Calificarea se va decide peste o săptămână, pe Cluj Arena, într-o partidă care este programată pe data de 16 iulie 2026, la ora 20:30.

Învingătoarea dintre Universitatea Cluj și Dinamo Kiev va da piept cu PAOK Salonic în următorul tur preliminar din UEFA Europa League.

Până la acest nou test european, Universitatea Cluj mai are de disputat finala Supercupei României, la Craiova, împotriva campioanei Universitatea Craiova. Partida este programată duminică, începând cu ora 20:30.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]