Rapidiștii nu regretă că nu vor juca în Europa pe National Arena!** De ce nu vrea Copos ca stadionul să fie inaugurat cu Franța

Redactor:
Robert Zamfir
Rapidiștii nu regretă că nu vor juca în Europa pe National Arena!** De ce  nu vrea Copos ca stadionul să fie inaugurat cu Franța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii nu regretă că nu vor juca pe National Arena în
play-offul pentru Europa League. Copos protestează însă că noul
stadion va fi inaugurat cu Franța

„Arena Națională este fantastică, domnul Oprescu a realizat
acolo ceva extraordinar. Din păcare însă se face o mare greșeală
prin inaugurarea stadionului direct cu 55.000 de spectatori în
tribune, adică la capacitate maximă. Ar trebui mai întâi să aibă
loc repetiții cu 3-4 meciuri la care să asiste 10-15-20.000 de
spectatori. Așa se procedează peste tot în străinătate”
, a
spus oficialul Copos.

Copos a adăugat că pentru Rapid nu este nicio problemă faptul că nu
poate închiria Arena Națională pentru meciurile de pe teren propriu
din Liga Europa, precizând că Timișoara este o soluție foarte bună.
„Noi nu avem nicio problemă, așteptăm până în septembrie, după
meciul României cu Franța. Până atunci jucăm în play-off la
Timișoara. Este o soluție foarte bună pentru noi, așa ne apropiem
de suporterii timișoreni care suferă în această perioadă după ce au
rămas fără echipă în Liga I și în cupele europene”, a afirmat
George Copos.

Dintre echipele CD Nacional (Portugalia), FC Sion (Elveția), PFC
Litex Loveci (Bulgaria), SV Ried (Austria), FK Rabotnicki
(Macedonia) și WKS Slask Wroclaw (Polonia), posibile adversare ale
formației giuleștene în play-off-ul Ligii Europa, George Copos ar
vrea să evite formația din Madeira. „Nu am o preferință, dar aș
vrea să evităm pe Nacional Madeira. E prea departe”, a explicat
acționarul rapidist.

Clubul Sportiv Rapid a reziliat, la 14 iulie, contractul cu FC
Rapid privind folosirea arenei „Giulești-Valentin Stănescu” din
cauza datoriilor pe care clubul de fotbal le are către proprietarul
bazei, iar conducerea grupării din Liga I a decis să dispute primul
meci din noul sezon pe stadionul formației Sportul
Studențesc.

Președintele CS Rapid, Vali Ionescu Caciureac, a anunțat că nu se
pune problema să se negocieze alt contract cu FC Rapid până când
clubul de fotbal nu achită datoria de aproximativ 150.000 de euro.
De cealaltă parte, FC Rapid susține că suma pe care o datorează
este de doar 131.769,21 lei.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele