„Prințul”, motorul lui Dinamo!** Adrian Cristea a ridicat fanii în picioare prin acțiunile sale!

Adrian Cristea a dat pase de gol, a făcut spectacol și nu a ezitat să bage capul în crampoanele adversarului Ioan Andone a reușit să-l revigoreze pe Adrian Cristea, iar acest lucru a devenit o certitudine, nicidecum o întâmplare, după ce mijlocașul dinamovist a reușit al treilea meci consecutiv excelent. Pasele, dar și angajamentul de care a dat dovadă i-au făcut pe suporterii prezenți să-l aplaude inclusiv când a șutat mai slab. Cel mai bun transfer al sezonului pentru „câini" se dovedește, după patru victorii consecutive, Adrian Cristea. Fotbalistul lui Dinamo se regăsește perfect în tactica gândită de „Fălcos", iar acțiunile sale din meciul cu Hajduk au arătat încă o dată, a treia oară consecutiv în acest început de sezon, că „Prințul" și-a regăsit pofta de joc. Pe lângă pasele magistrale reușite, cum a fost cea către Andrei Cristea, când a lobat mingea peste întreaga apărare a croaților, capriciosul mijlocaș a reușit să ridice publicul în picioare când s-a luptat pentru minge. Mai mult, la ultima ocazie a „câinilor", Adrian Cristea a fost cel care și-a băgat capul în crampoanele unui fundaș advers pentru a nu pierde mingea venită de la Cătălin Munteanu.
Catalin Muresanu
"Prințul", motorul lui Dinamo!** Adrian Cristea a ridicat fanii în picioare prin acțiunile sale!

Adrian Cristea a dat pase de gol, a făcut spectacol și nu a
ezitat să bage capul în crampoanele adversarului

Ioan Andone a reușit să-l revigoreze pe Adrian Cristea, iar acest
lucru a devenit o certitudine, nicidecum o întâmplare, după ce
mijlocașul dinamovist a reușit al treilea meci consecutiv excelent.
Pasele, dar și angajamentul de care a dat dovadă i-au făcut pe
suporterii prezenți să-l aplaude inclusiv când a șutat mai
slab.

Cel mai bun transfer al sezonului pentru „câini” se dovedește,
după patru victorii consecutive, Adrian Cristea. Fotbalistul lui
Dinamo se regăsește perfect în tactica gândită de „Fălcos”, iar
acțiunile sale din meciul cu Hajduk au arătat încă o dată, a treia
oară consecutiv în acest început de sezon, că „Prințul” și-a
regăsit pofta de joc. Pe lângă pasele magistrale reușite, cum a
fost cea către Andrei Cristea, când a lobat mingea peste întreaga
apărare a croaților, capriciosul mijlocaș a reușit să ridice
publicul în picioare când s-a luptat pentru minge. Mai mult, la
ultima ocazie a „câinilor”, Adrian Cristea a fost cel care și-a
băgat capul în crampoanele unui fundaș advers pentru a nu pierde
mingea venită de la Cătălin Munteanu.

„Adrian Cristea a fost generalul în acest meci, iar eu
am fost căpitanul. Am fost ca frații”,
Gabi Torje,
mijlocaș Dinamo

„Andone l-a pus pe Adrian Cristea în valoare. El e cel
care a făcut diferența de la mijlocul terenului în sus”,

Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania