Primele cuvinte ale lui Andrei Vlad, după ce a gafat în meciul cu Rapid Viena și FCSB a ratat calificarea în grupele Europa League: „Îmi cer scuze tuturor oamenilor pe care i-am deranjat”. Ce spune despre cariera sa: „Doamne, ajută! Poate o să ajung mai sus”

Primele cuvinte ale lui Andrei Vlad, după ce a gafat în meciul cu Rapid Viena și FCSB a ratat calificarea în grupele Europa League:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul Andrei Vlad a vorbit azi în cadrul unei conferințe de presă și a explicat cum a trăit momentele după ratarea calificării în grupele Europa League. El a greșit în returul cu Rapid Viena, 2-1, și trupa lui Dică a ieșit din competițiile internaționale.

„Sunt foarte bine, trebuie să trec cât mai repede peste acest eșec. Îmi pare rău că am greșit. Îmi cer scuze tuturor fanilor și oamenilor pe care i-am deranjat. M-am uitat de câteva ori la acea fază, am văzut cu domnul Marius Popa ce am greșit. Trebuie să uit cât mai repede”, a spus Andrei Vlad în cadrul unei conferințe de presă.

Portarul a continuat: „Nu pot să dezvalui discuția cu domnul Becali, mi-a dat câteva sfaturi care sper să mă ajute să ajung un portar mare în viitor. Mi-a spus că totul e în regulă, să-mi văd de treaba mea, că are încredere în mine și atunci când intru în poartă, să incerc să joc cât mai simplu și să fac meciuri bune.

Nu a fost niciun conflict (n.red. – cu Gnohere), nu vreau să discut despre acest lucru. Vreau doar să spun că toți colegii m-au încurajat, antrenorii m-au încurajat și mi-au spus să trec peste asta fiindcă ei sunt alături de mine”.

Goalkeeperul de 19 ani a detaliat: „Sper să trec cât mai repede peste acest moment pentru că nu e foarte ușor. Presiunea e normală pentru că sunt la Steaua, cel mai mare club din România. Nu îmi pare rău deloc (n.red. – că a plecat de la U Craiova). Nu am discutat cu impresarul despre această chestie (n.red. – o posibilă plecare), dar dacă domnul Becali a spus că are încredere în mine nu am de ce să plec de aici.

A fost un meci greu sau poate doar mie mi s-a părut. Repet, îmi pare foarte rău că nu am reușit să rețin acea minge. Nu vreau să mai comentez acea fază, e istorie pentru mine. Nu dau restart carierei mele, cariera mea a început de când eram la Târgoviște. Doamne, ajută! Poate o să ajung mai sus”.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…