Acasa » Fotbal Extern » Europa League » Presa din Scoția o consideră Steaua București pe FCSB. Ce au scris britanicii după tragerea la sorți

Presa din Scoția o consideră Steaua București pe FCSB. Ce au scris britanicii după tragerea la sorți

Presa din Scoția o consideră Steaua București pe FCSB. Ce au scris britanicii după tragerea la sorți
Colaj ProSport

Presa din Scoția a reacționat după tragerile la sorți pentru play-off-ul Europa League și a numit-o Steaua București pe FCSB.

Jurnaliștii de la Daily Record au dat verdictul după ce au aflat că Aberdeen ar putea juca cu echipa lui Gigi Becali.

Presa din Scoția a numit-o Steaua pe FCSB

FCSB o va întâlni pe Drita în turul 3 preliminar din UEFA Europa League. Gruparea roș-albastră și-a aflat posibila adversară din play-off-ul competiției. Dacă o va elimina pe campioana din Kosovo, formația bucureșteană va juca cu Aberdeen.

Presa din Scoția a reacționat după tragerile la sorți și a numit-o Steaua București pe echipa lui Gigi Becali: „Aberdeen va juca împotriva celor de la Steaua București sau a echipei kosovare Drita în play-off-ul pentru calificarea în grupele Europa League.

«The Dons» se află la un singur pas de faza grupelor, după ce au câștigat Cupa Scoției sezonul trecut, iar campania lor europeană va începe pe 21 august. Au intrat în tragerea la sorți nefiind cap de serie, știind că vor întâlni una dintre câștigătoarele din turul al treilea preliminar.

Adversarii puteau fi echipe precum Panathinaikos sau Șahtior Donețk, însă tragerea la sorți de la Nyon i-a pus față în față cu FSCB sau modesta Drita. Aberdeen va disputa prima manșă pe teren propriu, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, în România sau Kosovo”, a notat Daily Record.

Aberdeen din Scoția? Păi dacă e Aberdeen din Scoția… Noi puteam să ne batem și cu alea puternice din Scoția, dar cu Aberdeen (n.r. râde)?”, a declarat Gigi Becali, pentru DigiSport.

Gigi Becali a făcut anunțul înainte de dubla cu Drita: „Dacă ne scoate și Kosovo, atunci ieșim și noi din fotbal”

Gigi Becali a prefațat dubla cu Drita din turul 3 preliminar UEFA Europa League. Patronul FCSB nu concepe ca echipa sa să fie eliminată de o formație atât de slabă.

„Vedem ce facem în Europa, apoi vedem iar la anul. Jucăm fotbal. Și anul ăsta o să mă bucur dacă ne calificăm în Europa League. Iar o să mă bucur.

Dacă ne scoate și Kosovo, atunci ieșim și noi din fotbal. Așa ar trebui. Mai slabi decât ăștia nu cred, că nu există mai slabi. Eu nu cred că există o echipă mai slabă decât asta”, a spus Gigi Becali.