Presa din Finlanda exultă după KuPS – Universitatea Craiova 1-1: „Rezultat valoros”

Presa din Finlanda exultă după KuPS - Universitatea Craiova 1-1: „Rezultat valoros”
Jurnaliștii finlandezi sunt de părere că remiza din KuPS - Universitatea Craiova 1-1 este uin rezultat valoros pentru gazde. Sport Pictures

S-a jucat prima manșă a dublei din turul 3 preliminar al Europa League, KuPS – Universitatea Craiova 1-1, iar presa din Finlanda scrie că rezultatul este valoros.

Ștefan Baiaram a deschis scorul în minutul 39, iar Moreno a restabilit egalitatea cu un sfert de oră înainte de final, după un corner executat de Jyry, fostul jucător de la Petrolul.

Jurnaliștii finlandezi sunt de părere că remiza din KuPS – Universitatea Craiova 1-1 este uin rezultat valoros pentru gazde

Meciul s-a jucat pe Savon Sanomat Areena, iar gazdele au avut un gol anulat. Armah a înscris în minutul 4 pe contraatac, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Cu doar câteva zeci de secunde înainte de final, arbitrul de centru a oprit partida, din cauza faptului că lui Kabuye i s-a făcut rău. El a ajuns în ambulanță, dar a făcut semne că e bine.

„KuPS a început dubla din runda a treia a preliminariilor Europa League cu o remiză valoroasă pe teren propriu.

Meciul împotriva echipei române Universitatea Craiova s-a încheiat cu scorul de 1-1.

După un început oarecum haotic, Craiova, care intra în meci ca favorită, a preluat controlul jocului pe măsură ce prima repriză a progresat și a marcat golul principal în minutul 38.

KuPS a început a doua repriză mult mai bine și, datorită schimbărilor în atac, a reușit să-și mute activitatea din ce în ce mai mult spre poarta echipei oaspete.

Jaime Moreno a egalat cu capul pentru Kuopio în minutul 72, dintr-o lovitură de colț executată de Tommi Jyry.

Calvin Kabuey de la KuPS a avut probleme în ultimele minute ale meciului. El s-a prăbușit, a fost tratat pe teren, iar o ambulanță a fost chemată la fața locului.

La scurt timp, l-a transportat pe jucător la spital pentru îngrijiri suplimentare. Kabuye era conștient când a fost urcat în ambulanță.

Meciul a fost urmărit de 1.757 de spectatori pe Väre Arena din Kuopio. Manșa secundă a meciului se va juca în România pe 13 august”, au relatat cei de la Vuohi.

Jyry a ajuns la Petrolul în februarie 2024, semnând pentru prima dată în carieră un contract cu o echipă din afara țării.

A debutat în Superliga pe 24 februarie, intrând în minutul 85 în locul japonezului Takayuki Seto, la înfrângerea de la Arad, 0-1 cu UTA.

O lună și jumătate mai târziu, pe 13 aprilie mai precis, Jyry a marcat primul gol pentru echipa din Ploiești, când Petrolul a învins U Cluj cu 2-1 în deplasare.

La finele sezonului precedent, el a cerut rezilierea contractului care expira în 2027, dorind să se întoarcă acasă după 91 de meciuri pentru „lupii galbeni”.

A revenit în Finlanda la KuPS, unde a devenit cel mai bine cotat jucător al echipei. El este evaluat de platformele de specialitate la 700.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]