Oltenii i-au impresionat pe cei de la Lokomotiv Tbilisi: „Craiova joacă rapid şi agresiv, e cel mai puternic adversar dintre cei posibili”

Redactor:
Cosmin Staicu
Oltenii i-au impresionat pe cei de la Lokomotiv Tbilisi: „Craiova joacă rapid şi agresiv, e cel mai puternic adversar dintre cei posibili”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vicecampioana României, Universitatea Craiova, joacă azi, de la ora 20, ora României, în primul tur preliminar al Europa League, cu formaţia georgiană Lokomotiv Tbilisi, în deplasare, pe stadionul „Mikheil Meskhi II”.

Antrenorul gazdelor, Giorgi Chiabrishvili (40 de ani), consideră că echipa din Bănie este cea mai puternică pe care ar fi putut-o întâlni, dintre cele repartizate, dar că în aceste condiţii presiunea este pe olteni.

Antrenorul lui Lokomotiv Tbilisi se teme de Universitatea Craiova: „Joacă rapid şi agresiv, e cel mai puternic adversar”

„Echipa se pregătește ca de obicei pentru un meci, iar majoritatea jucătorilor sunt sănătoși. Cert este că am dat peste cel mai puternic dintre cei patru adversari posibili și nu este chiar rău, deoarece este o provocare pentru echipa noastră și un fel de test pentru a vedea la ce nivel suntem acum. Am studiat amănunțit adversarul și am avut timp să oferim toate informațiile jucătorilor noștri în detaliu. Acum, principalul lucru este ceea ce va fi pe teren și cum vom putea să punem în practică planul tactic. Noi vom juca fără presiune, muncim în fiecare zi pentru a îmbunătăți calitatea jocului nostru”, a declarat Giorgi Chiabrishvili.

Stoperul Alexandre Gureshidze este în ton cu antrenorul său, considerând Craiova favorită, dar el şi colegii săi sunt extrem de montaţi pentru duelul din seara aceasta: „După o lungă pauză, Lokomotiv revine în cupele europene. Desigur, ne lipsește experiența internațională, dar acum, şi, în general, în fiecare meci, intrăm pe teren pentru a câștiga. Avem un adversar puternic în faţă, dar avem toate informațiile despre el. Craiova joacă un fotbal rapid și agresiv. Ne pregătim la fel ca pentru fiecare meci. Nu avem nicio presiune, ba chiar avem o stare mentală bună. Înainte de un meci de acest nivel, nu ne mai trebuie motivație. Nu vom face concesii pe teren, vom da totul, vom încerca să ne îndeplinim temeinic sarcinile”, a spus fundaşul de 25 de ani.

După 10 etape scurse din prima ligă gruzină, Lokomotiv Tbilisi este pe locul 6, cu 13 puncte. Georgienii au disputat ultimul meci oficial acum 10 zile, în campionat, 0-0 în deplasare cu Samtredia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen